Astronomii le numesc surse ultraluminoase de raze X (ULX) şiacestea emană de aproximativ 10 milioane de ori mai multă energie decât soarele. Această cantitate de energie încalcă o lege fizică cunoscută sub numele de limită Eddington, care determină cât de strălucitor poate fi ceva de o anumită dimensiune. Dacă ceva depăşeşte limita Eddington, oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca acesta să explodeze în bucăţi. Cu toate acestea, ULX-urile „depăşesc în mod regulat această limită de 100 până la 500 de ori, lăsând nedumeriţi oamenii de ştiinţă”, potrivit unei declaraţii NASA.
Noi observaţii publicate în The Astrophysical Journal de la Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR) al NASA, care vede universul în raze X de înaltă energie, a confirmat că un anume ULX, numit M82 X-2, este cu siguranţă prea luminos. Teoriile anterioare sugerau că luminozitatea extremă ar putea fi un fel de iluzie optică, dar această nouă lucrare arată că nu este cazul – acest ULX sfidează cumva limita Eddington.
Astronomii obişnuiau să creadă că ULX-urile ar putea fi găuri negre, dar M82 X-2 este un obiect cunoscut sub numele de stea neutronică. Stelele neutronice sunt nucleele rămase, moarte ale stelelor precum soarele. O stea neutronică este atât de densă încât gravitaţia de pe suprafaţa sa este de aproximativ 100 de trilioane de ori mai puternică decât cea a Pământului. Această gravitate intensă înseamnă că orice material tras pe suprafaţa stelei moarte va avea un efect exploziv, potrivit LiveScience.
„O bezea aruncată pe suprafaţa unei stele neutronice ar lovi-o cu energia a o mie de bombe cu hidrogen”, potrivit NASA.
Noul studiu a constatat că M82 X-2 consumă în jur de 1,5 material în valoare de Pământ în fiecare an, sifonându-l de la o stea vecină. Când această cantitate de materie loveşte suprafaţa stelei cu neutroni, este suficientă pentru a produce luminozitatea necunoscută observată de astronomi.