- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- TOKYO, (10.07.2008, 17:54)
Un stil de viaţă activ poate preveni cancerul
Oamenii care desfăşoară activităţi fizice intense prezintă mai puţine probabilităţi de a se îmbolnăvi de cancer, comparativ cu cei care au un stil de viaţă mai sedentar, a anunţat, joi, un grup de cercetători coordonat de Ministerul Sănătăţii din Japonia.
Urmărește
40 afișări
Un stil de viaţă activ poate preveni cancerul (Imagine: Mediafax Foto)
Studiul, publicat în American Journal of Epidemiology, a fost realizat pe circa 80.000 de persoane, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 45 şi 74 de ani, din nouă regiuni ale Japoniei .
În cadrul cercetării, persoanele implicate au fost împărţite în patru grupuri, conform cu rata metabolică personală de activitate, determinată de perioada de timp pe care respondenţii o petrec stând, mergând, dormind şi făcând exerciţii.
În rândul bărbaţilor care practicau multe activităţi fizice din grupul analizat, riscul de a se îmbolnăvi de cancer a fost cu 13% mai scăzut comparativ cu grupul cel mai sedentar.
În ceea ce priveşte femeile, riscul de îmbolnăvire de cancer este cu 16% mai scăzut în rândul femeilor active, comparativ cu cel prezentat de femeile sedentare.
"Au fost făcute multe cercetări în trecut, în Occident, despre relaţia dintre stil de viaţă şi dezvoltarea cancerului. Cu toate acestea, cercetarea noastră este prima de această mărime şi cu acest scop din Japonia", a declarat doctorul Manami Inoue, şef de secţie la National Cancer Centre.
"Cercetarea noastră a analizat totalitatea activităţilor fizice pe care o persoană le face de-a lungul unei zile, nu doar exerciţiile fizice pe care oamenii le fac la fitness sau în timpul liber", a mai precizat Inoue.
Rezultatele studiului arată că este mai puţin probabil ca femeile japoneze să se îmbolnăvească de cancer dacă au un stil de viaţă activ şi fac exerciţii fizice în mod regulat.
Totodată, studiul mai arată că există un risc mai mare în rândul bărbaţilor să se îmbolnăvească de cancer la colon, ficat sau pancreas, în timp ce la femei, riscul de cancer la stomac este mai ridicat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 09:47
Meta susţine că renunţarea la verificarea faptelor nu a afectat cheltuielile din publicitate