- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- PARIS, (25.06.2009, 12:45)
Unul dintre sateliţii lui Saturn ar putea conţine apă sărată, favorabilă vieţii
Gheizerele uriaşe de la polul sud al lui Enceladus, unul dintre sateliţii planetei Saturn, ar putea să provină dintr-un ocean de apă sărată subteran, fapt care creşte posibilitatea existenţei unor forme de viaţă sub învelişul exterior al acestuia.
Urmărește
78 afișări
Unul dintre sateliţii lui Saturn ar putea conţine apă sărată, favorabilă vieţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Descoperirea unor urme de sodiu în particulele de gheaţă proiectate în spaţiu de gheizerele de pe Enceladus dovedesc prezenţa apei în formă lichidă sub învelişul gros de gheaţă care acoperă acest satelit natural al planetei Saturn.
"Sodiul este considerat drept un indicator perfect pentru prezenţa unei substanţe în formă lichidă", a explicat Frank Postberg, de la Institutul Max Planck de Fizică Nucleară din Heidelberg (Germania).
Cercetătorii ştiau deja că Enceladus, un mic satelit cu un diametru de 500 de kilometri, prezintă două elemente necesare apariţiei vieţii: molecule organice şi o sursă de energie - mareele provocate de Saturn, care produc frecări între plăcile de gheaţă, generând astfel căldură. Cercetătorii mai aveau de dovedit doar prezenţa apei în formă lichidă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Analiza vitezei de expulzare a jeturilor gheizerelor, realizată de sonda americană Cassini, i-a făcut pe unii oameni de ştiinţă să creadă că pe Enceladus există apă în formă lichidă, potrivit unui studiu publicat în 2008 de Jürgen Schmidt, de la Universitatea din Postdam (Germania), a cărui echipă a participat şi la realizarea noului studiu, publicat miercuri de revista britanică Nature.
Bazându-se pe datele culese de sonda Cassini, aflată pe orbita lui Saturn din 2004, şi pe experienţele de laborator, Frank Postberg, Jürgen Schmidt şi Nicolai Brilliantov, de la Universitatea din Leicester (Marea Britanie) se arată convinşi de faptul că există apă în stare lichidă în adâncurile lui Enceladus.
Sărurile detectate (clorura, carbonatul şi bicarbonatul de sodiu) nu ar fi putut fi expulzate de gheizere decât "dacă substanţele care le compun provin din apă lichidă", au declarat aceşti cercetători. În opinia lor, apa lichidă provine dintr-un "rezervor mare".
Concentraţia de clorură de sodiu din apele de sub stratul de gheaţă de pe Enceladus ar putea fi aceeaşi ca şi cea a oceanelor de pe Terra.
Sodiul este prezent într-o concentraţie prea mică în reziduurile proiectate de jeturile gheizerelor de pe Enceladus pentru a fi detectabile prin spectroscopie, cu ajutorul telescoapelor de pe Terra, se indică într-un al doilea studiu, publicat tot în revista Nature.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe