- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- OSLO, (25.02.2013, 13:07)
- Alina Dan - Mediafax
Urme ale unui continent străvechi au fost descoperite pe fundul Oceanului Indian
Fragmente ale unui continent străvechi au fost găsite pe fundul Oceanului Indian, cercetătorii care au făcut descoperirea susţinând că această bucată de uscat ar fi existat cu cel puţin 85 de milioane de ani în urmă.
Urmărește
2111 afișări
Urme ale unui continent străvechi au fost descoperite pe fundul Oceanului Indian (Imagine: Nature Geoscience)
Bucata de continent, pe care specialiştii au numit-o Mauritia, se pare că s-a fragmentat şi a dispărut în ape, pe măsură ce noile continente se formau, se arată în studiul recent publicat de revista Nature Geoscience, informează bbc.co.uk.
Până în urmă cu aproximativ 750 de milioane de ani, uscatul era o masă compactă, formând un singur continent, numit Rodinia. Şi, cu toate că în prezent sunt separate de mii de kilometri de ocean, India şi Madagascar erau odată vecine.
Acum, cercetătorii cred că au găsit dovada existenţei unui continent - mai precis un microcontinent - care s-a desprins cândva dintre cele două. Echipa de specialişti a ajuns la această concluzie după ce a studiat particulele de nisip de pe plajele din Mauritius. Aceştia au constatat că, deşi nisipul data din perioada unei erupţii vulcanice care a avut loc în urmă cu nouă milioane de ani, acesta conţinea minerale care erau mult mai vechi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Am găsit zircon în acest nisip, iar acesta este un element care se găseşte de obicei în învelişul terestru. Acesta era foarte, foarte vechi.", a spus profesorul Trond Torsvik, de la Universitatea din Oslo.
Potrivit acestuia, zirconul avea o vechime cuprinsă între 1,97 de miliarde şi 600 de milioane de ani, echipa de specialişti care a realizat studiul susţinând că acestea erau rămăşiţe ale unei zone de uscat străvechi, care au fost acoperite în timpul erupţiei vulcanice.
Cercetările asupra rămăşiţelor vechiului continent vor continua, mai spun specialiştii.
"Avem nevoie de informaţii despre evoluţia seismică, astfel încât să putem determina structura. Aceasta ar fi o ultimă dovadă care să susţină descoperirea noastră. Sau am putea fora şi mai adânc, dar asta ne-ar costa foarte mulţi bani", a spus profesorul Torsvik.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe