- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- ADELAIDE, (01.08.2008, 17:04)
Usturoiul ar putea înlocui medicamentele de scădere a tensiunii arteriale
Consumul regulat de usturoi poate contribui la scăderea tensiunii arteriale, acesta având aceleaşi proprietăţi ca unele medicamentele pentru combaterea hipertensiunii, potrivit unui studiu publicat în BMC Cardiovascular Disorders.
Urmărește
11250 afișări
Usturoiul ar putea înlocui medicamentele de scădere a tensiunii arteriale
Cercetătorii australieni au analizat 11 studii realizate la nivel internaţional, în care pacienţilor le-au fost administrate suplimente de usturoi, sub formă de pudră, pentru perioade cuprinse între trei şi cinci luni, informează dailymail.co.uk .
Specialiştii au descoperit că participanţii, care la începutul studiului sufereau de hipertensiune arterială, au înregistrat o scădere a presiunii sângelui după ce au consumat usturoi zilnic.
În unele cazuri, efectele au fost similare cu cele obţinute cu ajutorul medicamentelor destinate scăderii presiunii sângelui, precum agenţii betablocanţi sau inhibitorii ACE (enzima de conversie a angiotensinei), potrivit doctorului Karin Ried, de la Universitatea Adelaide, din Australia de Sud.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Numai în Marea Britanie, peste 16 milioane de persoane suferă de hipertensiune arterială şi mult mai mulţi oameni suferă de această boală fără a fi conştienţi de existenţa ei. În cazul în care boala nu este tratată, există riscul producerii infarctului şi a accidentelor cerebrale. Medicii recomandă ca pacienţilor să micşoreze consumul de sare, să prevină obezitatea şi să facă sport.
Ried, coordonatorul echipei de cercetători care a realizat studiul, a indicat că voluntarilor li s-au administrat doze de praf de usturoi cuprinse între 600 şi 900 de miligrame, echivalentele unor cantităţi de 3,6 - 4 miligrame de ingredient activ al usturoiului, alicina (substanţa responsabilă de mirosul specific).
Un căţel de usturoi proaspăt conţine între 5 şi 9 miligrame de alicină.
Cercetătorii vor efectua mai multe studii pentru a stabili dacă, în timp, suplimentele de usturoi ar putea avea efecte asupra bolilor cardiace.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe