Venus, planeta inimilor frânte, din nou în atenţia astronomilor. Fenomenul care va avea loc pe 5 iunie, vizibil din România

Cu excepţia civilizaţiilor antice, precum maya, care observa planeta Venus şi îi acorda o mare importanţă - unul dintre calendarele sale ritualice era fondat pe ciclurile acesteia -, tranzitul planetei Venus prin faţa Soarelui nu a fost niciodată observat ştiinţific în Occident până în secolul al XVII-lea.

Fenomenul, care va avea loc în noaptea de marţi spre miercuri şi se va produce din nou abia peste 105 ani, i-a intrigat pe oamenii de ştiinţă încă de la formularea, de către Johannes Kepler, a legilor despre mişcarea planetelor, într-o lucrare scrisă în anul 1627.

Savantul german prezicea în acea carte tranzitul lui Venus prin faţa Soarelui pe 7 decembrie 1631, dar a murit cu un an mai devreme şi nu a putut să asiste la acest eveniment astronomic. Acel tranzit nu a fost observat nici de alţi astronomi, întrucât din cauza unor imprecizii în calculele lui Kepler, evenimentul a fost anunţat pentru perioada nopţii, deşi fenomenul ar fi putut fi observat în realitate pe timpul zilei, parţial, în Europa Occidentală.

Kepler nu a realizat nici faptul că Venus efectua o a doua trecere între Terra şi Soare la opt ani după primul tranzit, înainte de a reporni pe orbita ei.

Din fericire, pastorul englez Jeremiah Horrocks (1619-1641) şi-a dat seama de eroarea astronomului german şi a prezis tranzitul din 4 decembrie 1639, ce a avut loc la ora după-amiezei. A observat el însuşi prima parte a tranzitului, din satul său Hoole, dar şi-a întrerupt măsurătorile pentru a-şi îndeplini obligaţiile sale religioase.

William Crabtree, un prieten al lui Horrocks, a asistat şi el la acest eveniment, de la reşedinţa sa din Manchester, însă a fost atât de uluit de fenomen, încât nu a făcut nicio măsurătoare.

Trecerea planetei Venus prin faţa Soarelui din 6 iunie 1761 a fost, în schimb, foarte aşteptată de comunitatea ştiinţifică. Dar, pe lângă dificultatea de a călători în acea vreme, Războiul de Şapte Ani a complicat şi mai mult organizarea de expediţii ştiinţifice de Franţa şi Anglia, cele două mari superputeri mondiale rivale, care se întreceau pe atunci în cursa pentru măsurarea în premieră a distanţei dintre Terra şi Soare.

În ciuda ostilităţilor, Academia regală de ştiinţe din Franţa l-a trimis pe Guillaume Le Gentil la Pondichery în India, dar, atunci când nava franceză a ajuns la destinaţie, oraşul a căzut în mâinile englezilor.

Guillaume Le Gentil a făcut cale întoarsă şi a încercat să îşi facă măsurătorile de pe mare, dar mişcările vaporului l-au împiedicat să obţină rezultate concludente.

A decis în cele din urmă să debarce pe Insula Mauritius şi să aştepte acolo următorul tranzit, ce avea să aibă loc peste opt ani. Din păcate, deşi cerul era senin în zilele care au precedat fenomenul, savantul francez nu a putut să vadă absolut nimic din cauza norilor, în ziua în care a avut loc evenimentul, pe 3 iunie 1769.

Nefericitul astronom a revenit în Franţa în 1771, la peste 11 ani de la plecarea sa. A descoperit că a fost declarat decedat din punct de vedere legal, că niciuna dintre scrisorile sale nu a ajuns la destinaţie, că soţia lui s-a recăsătorit şi că locul său din Academia franceză a fost acordat unui alt savant.

La rândul lor, savanţii britanici Charles Mason şi Jeremiah Dixon au fost atacaţi de nave franceze la scurt timp după ce ambarcaţiunea lor a părăsit portul din Plymouth.

Din cauza celor 11 morţi şi 37 de răniţi din echipajul lor, cei doi savanţi au vrut să renunţe la misiune, dar şi-au schimbat repede părerea, după ce au primit o scrisoare din partea Academiei Regale de Ştiinţe din Marea Britanie. "Un abandon ar provoca un scandal de neuitat în care vor apărea numele voastre şi care va aduce probabil ruinarea voastră definitivă", se afirma în acea scrisoare.

În 1874, şansa i-a surâs în sfârşit amiralului Ernest Mouchez, care a înfruntat o vreme execrabilă pe insula Saint-Paul, dar în ziua cea mare, pe 9 decembrie, cerul s-a degajat aproape miraculos, iar Venus a binevoit să se lase fotografiată în timpul tranzitului ei prin faţa Soarelui. Norii au reapărut câteva minute după depărtarea lui Venus de discul solar.

Apropiata trecere a planetei Venus prin faţa Soarelui reprezintă o ocazie rară de a verifica tehnicile de observare a exoplanetelor îndepărtate care tranzitează prin faţa stelelor lor, afirmă astronomii din zilele noastre, care consideră că această aliniere este un eveniment ştiinţific major.

Evenimentul va putea fi observat pe 5 iunie sau pe 6 iunie, în funcţie de locul de pe Terra unde se află privitorul. Fenomenul se va produce începând cu ora 1.05 (ora României) şi se va încheia la 7.55 (ora României), astfel că va putea fi observat în ţara noastră în primele ore ale dimineţii, potrivit transitinfovenus.nl.

Trecerea planetei Venus prin faţa Soarelui va fi vizibilă în întregime din regiunea Oceanului Pacific, începând din estul Australiei, dar mai ales din Hawaii, unde se află multe dintre cele mai puternice telescoape din lume, precum cel de la Observatorul Mauna Kea.

În Statele Unite, tranzitul va începe pe 5 iunie după-amiază, iar Soarele va apune înainte de încheierea fenomenului. În Europa, va fi exact invers - în zorii zilei de 6 iunie, Venus va fi început deja să treacă prin faţa Soarelui.

Următoarea trecere a planetei Venus printre Soare şi Terra va avea loc abia în 2117, adică peste 105 ani. Aceste tranzitări au loc în pereche, la intervale de opt ani, iar apoi nu se mai produc timp de peste un secol. În secolul al XXI-lea, precedenta aliniere a avut loc în 2004, iar în secolul al XX-lea nu a avut loc niciuna.

Tehnica de detectare a exoplanetelor prin monitorizarea trecerii lor prin faţa stelelor le-a permis cercetătorilor, în ultimii ani, mai ales după lansarea unor sateliţi precum Kepler, să facă multe descoperiri.

Catalogul actualizat în luna martie de savanţi, realizat pe baza datelor transmise de Kepler, număra 2.321 de planete potenţiale care tranzitează prin faţa a 1.790 de stele.

Zece din cele 46 de exoplanete descoperite în zone locuibile, unde temperaturile de la suprafaţă permit existenţa apei în stare lichidă, au mărimi apropiate de cea a Terrei.

În cea mai mare parte a cazurilor, însă, astronomii se confruntă cu o lipsă de informaţii despre compoziţia atmosferei acestor exoplanete.

Câteva site-uri americane permit vizualizarea acestui eveniment: http://venustransit.nso.edu, http://venustransit.nasa.gov/transitofvenus/ şi http://eclipse.gsfc.nasa.gov/OH/transit12.html.