Kiwi, fructul cu cea mai mare concentraţie de antioxidanţi. Consumul poate preveni boli ca Alzheimer, Parkinson şi cancer
Potrivit unui studiu recent, fructul de kiwi conţine o concentraţie mai mare de antioxidanţi denumiţi polifenoli, în comparaţie cu portocalele, grepfruturile, mandarinele şi merele, informează dailymail.co.uk.
Cea mai mare concentraţie de antioxidanţi este conţinută de soiurile de kiwi galben, urmate de soiurile de kiwi verde, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Teikyo din Tokyo (Japonia).
În cadrul testelor întreprinse de cercetători, voluntarii au mâncat trei fructe de kiwi în fiecare zi, iar urina lor a fost testată pentru a afla concentraţia de antioxidanţi.
„Fructul de kiwi poate să prevină apariţia unor boli cauzate de stresul oxidativ”, au declarat cercetătorii niponi, al căror studiu a fost publicat în Biological And Pharmaceutical Bulletin.
Stresul oxidativ este un termen medical folosit pentru a desemna afecţiunile cauzate de moleculele libere de oxigen, denumite radicali liberi, produse pe cale naturală de către organism.
Stresul oxidativ este asociat cu o serie de maladii grave, precum ateroscleroza, insuficienţa cardiacă, maladia Alzheimer, cancer şi maladia Parkinson.