Virusul Ebola a schimbat lumea, la un an de la declararea epidemiei

Ebola se transmite prin interacţiuni sociale intime, respectiv prin contactul direct cu fluidele corporale ale unei persoane infectate, ceea ce înseamnă că cei care îngrijesc bolnavii sunt cei mai vulnerabili, comentează BBC News Online. Cea mai simplă atingere umană - o strângere de mână sau o îmbrăţişare - a fost rapid descurajată în cele trei ţări cele mai afectate de epidemie. În plus, Liberia a renunţat la salutul său tradiţional care presupunea pocnirea reciprocă a degetelor.

În plus, s-au schimbat şi obiceiurile funerare. Ceremoniile tradiţionale de înhumare, precum spălarea trupului celui decedat, au fost interzise. În prezent, o familie se poate aştepta ca o echipă care se ocupă de epidemia de Ebola să apară în costume de protecţie pentru a lua cadavrele în cel mai demn mod în acest circumstanţe. La apogeul epidemiei, întreaga comunitate a fost în carantină. Pentru o parte din populaţia din Sierra Leone, Crăciunul a fost anulat.

Dar impactul pe termen lung al distrugerii tradiţiilor umane adânc înrădăcinate nu este cunoscut încă. Psihologii sunt îngrijoraţi că oamenii nu vor renunţa uşor la suspiciunile că alte persoane ar putea fi purtătoare ale virusului.

Pe măsură ce criza s-a adâncit, Sierra Leone, Liberia şi Guineea şi-au închis şcolile. O întreagă generaţie de copii a pierdut aproximativ şase luni de şcoală. Cercetătorii de la organizaţia Global Business Coalition for Education sugerează că până la cinci milioane de copii nu au putut urma cursurile. În cazul multora dintre ei, şansele de a se întoarce la şcoală sunt mici. Riscul ca aceşti copii să fie obligaţi să muncească este în creştere, devreme ce familiile se bazează pe membrii rămaşi în viaţă pentru a procura hrană.

Oamenii de ştiinţă cred că prima persoană care a murit din cauza acestei epidemii a fost un copil în vârstă de doi ani dintr-o zonă izolată din Guineea. Dar abia după trei luni, OMS a declarat oficial epidemie de Ebola şi abia după alte cinci a anunţat o urgenţă de sănătate publică. Mulţi cred că lumea a reacţionat prea târziu. OMS recunoaşte că a reacţionat cu întârziere şi că organizaţia trebuie să se schimbe.

Vaccinurile şi medicamentele au nevoie de peste un deceniu pentru a fi puse în circulaţie. Dar o decizie fără precedent a OMS, care a susţinut folosirea unor medicamente relativ netestate, urmată de o colaborare unică între oameni de ştiinţă, organizaţii de sănătate şi companii de medicamente, a condus la începerea unor teste în doar câteva luni. Imunizarea s-a făcut experimental în ţările cele mai afectate şi a fost prima dată când medicina experimentală a fost folosită la o asemenea scară.

Dar cei mai mulţi sunt de acord că nu medicamentele sau inovaţiile au redus numărul victimelor. Voluntarii locali au mers din casă în casă pentru a explica boala sau au îngropat cadavrele în cele mai sigure moduri cu putinţă, ceea ce a fost crucial pentru oprirea răspândirii virusului. Comunităţile au acceptat realitatea şi şi-au schimbat obiceiurile, iar familiile au fost de acord ca rudele lor să fie luate şi duse în centre izolate de tratament.

Sistemele de sănătate au fost sprijinite. Liberia avea doar 60 de medici care să trateze o întreagă populaţie înainte de izbucnirea epidemiei, dar aceştia au fost ajutaţi de numeroşi voluntari locali şi internaţionali. În pofida acestor eforturi, unii oameni de ştiinţă susţin că există posibilitatea ca virusul să nu dispară. În situaţia în care cazurile nu se vor reduce la zero, acesta poate deveni endemic, făcând probabile alte epidemii.