- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LONDRA, (02.11.2010, 17:42)
- Florin Badescu , Florin Badescu ,
Vrei să uiţi amintirile urâte? Află aici cum!
Cercetătorii americani au descoperit o metodă revoluţionară pentru ştergerea permanentă a amintirilor traumatizante, deschizând astfel calea către obţinerea unor medicamente eficiente împotriva sindromului posttraumatic, relatează dailymail.co.uk.
Urmărește
2356 afișări
Vrei să uiţi amintirile urâte? Află aici cum! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cercetătorii de la John Hopkins University din Statele Unite au reuşit să elimine o proteină dintr-o anumită regiune a creierului, responsabilă cu reapariţia senzaţiei de teamă. Testele au fost efectuate pe şoareci. După eliminarea proteinei, şoarecii nu au mai retrăit senzaţia de teamă asociată în trecut cu sunetele foarte puternice.
Astfel, subiecte abordate în literatura şi cinematografia ştiinţifico-fantastică vor putea fi folosite în curând şi în viaţa reală, de vreme ce oamenii de ştiinţă au descoperit metoda prin care pot şterge amintirile dureroase.
Conceptul a fost prezentat în filmul "Strălucirea eternă a minţii neprihănite/ Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (2004), în care actorii Jim Carrey şi Kate Winslet interpretează rolurile a doi foşti iubiţi care iau hotărârea să îşi şteargă din minte toate amintirile legate de relaţia lor, marcată de o despărţire dificilă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Cercetătorii americani, al căror studiu a fost publicat în revista medicală Science Express, consideră că descoperirea lor prezintă o serie de implicaţii majore pentru pacienţii ale căror vieţi au fost marcate de frică.
"Atunci când se produce un eveniment traumatizant, acesta creează o amintire dureroasă, care poate dura o viaţă întreagă şi poate avea efecte devastatoare asupra acelei persoane. Studiul nostru, care descrie mecanismele moleculare şi celulare implicate în acest proces, deschide calea către posibilitatea de manipula acele mecanisme, cu ajutorul unor medicamente, administrate în paralel cu şedinţele de terapie comportamentală, la care recurg persoanele suferind de sindrom posttraumatic", a declarat Richard L. Huganir, coordonatorul studiului.
Şedinţele de terapie comportamentală diminuează reacţia emoţională a pacientului în faţa unor amintiri traumatizante, fără a şterge însă complet acele amintiri. Din această cauză, reapariţia acelor amintiri este destul de frecventă.
Cercetătorii americani au studiat circuitele nervoase din nucleul amigdalian, acea zonă a creierului unde se declanşează senzaţia de frică, în cazul oamenilor şi al animalelor.
Folosind sunete pentru a produce frica, oamenii de ştiinţă au remarcat faptul că anumite celule din nucleul amigdalian au produs o sarcină electrică mai mare, după ce şoarecele în cauză a fost expus, brusc, la sunete de intensitate ridicată.
Cercetătorii au detectat creşteri temporare în concentraţia unei proteine - receptor AMPA permeabil la calciu -, la câteva ore după apariţia senzaţiei de frică, care a atins apogeul la circa 24 de ore de la producerea sunetelor şi a dispărut 48 de ore mai târziu.
Această proteină este extrem de instabilă şi poate fi înlăturată din celulele nervoase.
"Ideea era să înlăturăm acele proteine şi să slăbim conexiunile din creier cauzate de traumă, ştergând astfel amintirea în sine", a declarat coordonatorul studiului.
În cadrul experimentelor care au urmat, oamenii de ştiinţă au constatat că gradul de eliminare a acestei proteine a depins de modificările de natură chimică din structura proteinei GluA1.
Şoarecii care nu au prezentat aceste modificări chimice ale proteinei GluA1 au retrăit senzaţia de frică, cauzată de sunete puternice, spre deosebire de şoarecii care au prezentat acele modificări chimice şi care nu au mai retrăit amintirile traumatizante.
Autorii studiului consideră că un viitor medicament, conceput pentru a stimula eliminarea din celule a receptorilor AMPA permeabili la calciu, va putea fi utilizat pentru a îmbunătăţi procesul de ştergere definitivă a amintirilor dureroase. Medicamentul va putea fi prescris persoanelor afectate de sindromul posttraumatic, asociat de obicei cu războiul, violurile şi alte evenimente traumatizante.
Studiul a fost finanţat de National Institutes of Health şi de Howard Hughes Medical Institute din Statele Unite ale Americii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe