Anchetă Reuters: Eroare de dozaj în timpul testelor clinice pentru vaccinul anti COVID-19 Oxford-AstraZeneca
Vlad Craioveanu a luat la puricat acheta Oxford-AstraZeneca, în cadrul emisiunii Cu ochii pe mine. El l-a avut că invitat pe cercetătorul Ştefan Dascălu.
O anchetă Reuters a descoperit nereguli la vaccinurile celor două companii. Dozajele serurilor din testele clinice ar fi fost ascunse. Invitatul emisiunii a rezumat o eroare în măsurarea cantităţii de vaccin care trebuie administrată.
„A fost o eroare în măsurarea cantităţii de vaccin care trebuie administrată, tocmai pentru că un vaccin era produs, din câte am înţeles…Staţia de producţie era undeva în Italia. S-a comunicat acolo. Au făcut măsurători separate. Ulterior, au fost folosite acelea, având ca final practic un dozaj puţin diferit. Ceea ce ei au hotărât, în schimb, a fost să păstreze acel grup cu prima doză iniţială mai mică faţă de a doua doză, faţă de rapelul care era în doza normală. Rezultale preliminare au arătat că această combinaţie ar avea o eficacitate mai bună. Cu limitele de rigoare în schimb, fiindcă nu a fost testată pe persoane din categorii vulnerabile, şi aici mă refer la adulţi peste 55 de ani.”