Adrian Şonka, la Interviurile lui Cristoiu: Pasionaţii de astronomie au o problemă cu becurile. Dar nu pentru că sunt aprinse, ci pentru că sunt montate greşit

Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu din Bucureşti, i-a povestit câte în lună şi în stele publicistului Ion Cristoiu, la Aleph News, într-un interviu dedicat mai mult cerului, decât Pământului.

Despre asteroizi

Adrian Şonka: În astronomie, partea de asteroizi este chiar utilă pentru că uneori mai cad pe Pământ şi chiar ne ajută să aflăm mai multe despre sistemul solar şi ce o să se întâmple cu noi în viitor. E ceva care e acolo pe cer, departe, dar şi util societăţii, să vezi care pot cădea pe pământ (...) Demult se caută să se aducă praf sau roci de pe asteroizi, nu e foarte uşor pentru că nu poţi să trimiţi oameni până acolo, trebuie să faci totul automat şi japonezii au reuşit acest lucru, înaintea americanilor. Practic, s-au trimis două sonde, una americană, una japoneză, la asteroizi diferiţi, şi japonezii au ajuns înainte pe Pământ şi s-au adus nişte fire de praf, aşa întunecate, câteva sute de grame. E amuzant pentru că noi când vedem asteroizii şi îi fotografiem sunt aşa gri, dar sunt foarte, foarte întunecaţi. Noi căutăm să vedem din ce sunt compuşi, ăsta era chiar un asteroid care se apropia de Pământ şi, dacă se apropie de Pământ, vrem să-l distrugem într-un fel. Ori noi, ori el, nu se poate altfel. Şi dacă ştim din ce e compus, ştim cum îl putem distruge mai bine. E ca şi cum ne studiem adversarul.

Cucerirea cosmosului

Adrian Şonka: Ori de câte ori pui ceva undeva şi pui şi steagul lângă, e clar că este şi ceva de publicitate. Chinezii sunt foarte hotărâţi să cucerească Luna. Nu ştiu ce înseamnă termenul ăsta să o cucereşti, că nu are nimic cu tine, dar au trimis sonde pe Lună, care chiar şi acum se plimbă pe solul lunar şi a adus material, de pe partea opusă, care e puţin diferită. Luna e cartografiată până la nivelul de câţiva centimetri şi când te uiţi în partea asta îndreptată spre Pământ e mai multă lavă solidificată pentru că magma a ieşit înspre Pământ, unde forţa de atracţie era mai mare faţă de partea opusă şi e diferenţa asta, dar practic ar trebui să fie acelaşi sol ca şi în partea văzută de pe pământ. Nu or să fie surprize, să se găsească acolo ceva.

Investiţii cosmice pentru Pământ

Adrian Şonka: Întotdeauna statele, guvernele pot cheltui atât de mulţi bani ca să meargă în spaţiul cosmic, dar banii aceştia nu se cheltuie şi se aruncă în spaţiu, ci ei sunt cheltuiţi pe Pământ. Firmele care fac tot ce fac şi ţine de o sondă spaţială, sunt pe Pământ, acolo râmân banii şi practic descoperirile care se fac pot fi utilizate şi aici. (...) Vorbim şi de statul în spaţiu cosmic. Noi practic o să plecăm de pe Pământ la un moment dat, nu la anu, o să mai dureze, dar trebuie să ştim cum putem trăi acolo. În spaţiu cosmic se fac experimente. Chiar şi cei care au fost pe Lună au făcut experimente medicale, ştiinţifice, pe drum, că se plictiseau... Şi asta ne ajută să vedem cum se comportă materialele, cum cresc culturile, mai multe.

COVID-ul în spaţiu

Adrian Şonka: Teoretic, cei de pe staţiile spaţiale nu se pot infecta cu coronavirus. Misiunile durează 3, 6 luni şi pentru că stau mai mult nu se poate întâmpla asta. E uşor să-ţi dai seama dacă are cineva coronavirus.

NASA nu mai are bani

Adrian Şonka: Lansările se fac de către privaţi, NASA nu mai are bani de ani de zile. Este ca la noi. Se votează bugetul şi în funcţie de cine e la putere, dacă este un om anti-ştiinţă sau anti-tehnologie, o să dea mai puţini bani acolo, e normal. Asta e o problemă cu mutatul pe alte planete. E un termen lung, care durează mai mult ca orice mandat de preşedinte, de Parlament şi e greu să gândeşti pe termen de 15 ani sau de 20 de ani, că se schimbă puterea şi se pot retrage banii.

Mari puteri, precum pe Pământ, aşa şi în cer

Adrian Şonka: Chinezii sunt o putere pentru că au sute sau poate chiar mii de sateliţi pe orbită şi contează pentru că îşi permit să lanseze pe cont propriu o sondă în spaţiu cosmic şi să fie funcţională. Asta înseamnă să fii puternic. Că dacă ai rachetă funcţională poţi să lansezi ce vrei tu în spaţiul cosmic. Japonezii pot lansa singuri în spaţiul cosmic, şi israelienii au lansat, şi Emiratele Arabe, europenii. Noi europenii, din Guyana franceză, din America de Sud, se lansează... ruşii, americanii lansează în spaţiul cosmic. Iar acum se caută să se lanseze oameni în spaţiul cosmic. Momentan, doar ruşii pot trimite oameni în spaţiul cosmic. Ei au singura capsulă care poate trimite oameni acolo. Elon Musk a lansat acum oameni în spaţiul cosmic, dar americanii nu au putut vreo zece ani să lanseze, erau trimişi cu ruşii.

De unde se lansează rachete cel mai bine şi de ce

Adrian Şonka: În principiu, cel mai mult se lansează de la ecuator, e cel mai aproape de axa Pământului şi deja când pleci  ai cea mai mare viteză pentru că la ecuator te roteşti repede şi îţi trebuie mai puţin combustibil. În România, viteză e mai mică pe care o ai la început şi te roteşti mai puţin şi îţi trebuie combustibil mai mult. De asta, toţi se apropie de ecuator. Plecarea de pe Lună e mai avantajoasă pentru că are o gravitaţie de 6 ori mai mică şi îţi trebuie mai puţin combustibil şi dacă vrei să trimiţi pe cineva pe Marte sau departe, Marte înseamnă departe, peste 60 milioane de kilometri... La Marte nu poţi să ajungi să faci cu mâna şi să te întorci. Trebuie să rămâi pe Marte doi ani de zile ca să poţi să te întorci pe Pământ repede, adică în 6-8 luni şi practic trebuie să lansezi o rachetă sau mai multe cu tot ce îţi trebuie să trăieşti acolo 3 ani de zile în spaţiul cosmic.

Conjuncţia Jupiter-Saturn, o raritate bine exploatată

Adrian Şonka: La anul vom avea o eclipsă parţială de Soare, care se va vedea din jumătatea de nord a României (...) Conjuncţia asta care e într-adevăr e ceva rar şi greu de văzut(...) Conjuncţia e ceva simplu. Planetele se mişcă pe cer, unele mai repede, altele mai încet, în funcţie de cît de repede se rotesc în jurul Soarelui, şi-i avem acum pe Jupiter şi pe Saturn, care mişcă în jurul Soarelui, una în 29 de ani, Saturn, şi Jupiter mai repede. Şi practic ele se întâlnesc în acelaşi loc pe cer la fiecare 20 de ani. Şi le-a venit rândul în luna decembrie a anului 2020. O să fie una lângă alta, se văd (...) Nu înţeleg de ce este nebunia cu această conjuncţie. (...) Conjuncţii sunt în fiecare an (....) Este un fenomen aparent (...)

Steaua Crăciunului şi nu prea

Adrian Şonka: Probabil că se asociază şi cu perioada asta de sfârşit de an când sunt anumite sărbători religioase şi se asociază... Steaua de la Bethleem (...) atunci fusese o conjuncţie, dar din câte ştiu eu la alţii... nu mă pasionează subiectul (...) Nici nu ştim dacă oamenii ăia care au văzut fenomenul ăla erau astronomi. Erau magi, erau astrologi, poate l-au văzut doar pe hârtie, e ciudat. Şi conjuncţia practic e popularizată de foarte multe ştiri. Dar e greu de văzut. Se văd planetele foarte, foarte jos de orizont şi în oraşe nu le vedem (...) În fiecare an se produc multe conjuncţii, dar nu între aceste două planete. Dacă ne referim fix la aceste două planete, asta e rar (...) Conjuncţiile sunt fenomene aparente, nu se întâmplă nimic de fapt. De pe Pământ, se văd una lângă alta, atâta tot.

Furtunile de praf de pe Marte

Adrian Şonka: A început sezonul furtunilor de praf pe Marte. Este singura planetă la care poţi vedea detalii pe suprafaţă. Ce vedeţi acolo sunt formaţiuni de pe suprafaţă, munţi, canioane şi uneori apar furtuni de praf. Când se face vară, într-o anumită emisferă, creşte presiunea atmosferică, începe vântul care ia praful şi atunci încep furtunile de praf şi noi le urmărim. Sunt interesante. Plus că avem pe Marte rovere, nu noi, şi ne interesează să nu vină praful peste ele să le acopere sau să le răstoarne.

Poluarea luminoasă de la bec

Adrian Şonka: Ori de câte ori întâlniţi un pasionat de astronomie, toţi au o problemă cu becurile. Dar nu cu becurile că sunt aprinse, ci pentru că sunt montate greşit. Sigur vi s-a întâmplat să fiţi la etajul 5-6 la cineva şi să vă uitaţi în jos înspre stradă şi să vă intre lumină în ochi. Asta înseamnă un bec, care în loc să ilumineze solul, unde sunt gropile, iluminează în sus. Gândiţi-vă că în Bucureşti sunt sute de mii de becuri, dacă nu mai multe, şi majoritatea sunt montate prost, se pierde lumină, lumina se pierde în nori, norii o împrăştie şi cerul devine gri. Problema nu e că devine cerul gri, problema e că se consumă din lumina becului, nu sunt eficiente. Poţi să ai un bec de 100 waţi, care trimite jumate din lumină în sus. Trebuie să le pună un capac, o tablă ceva. Se consumă energie, iar energia se produce consumând resurse pe care nu le recuperezi, în principiu. Asta este poluarea luminoasă, care în principiu nu te omoară, dar păsările în loc să doarmă noaptea, zboară, şi trăiesc mai puţin. Dar poluarea luminoasă este problematică nu numai pentru astronomi, dacă conduceţi şi vă intră lumina în ochi, nu mai vedeţi bine, şi cine ştie...

Cum am trecut prin coada unei comete

Adrian Şonka: Poţi să treci prin coada unei comete fără să se întâmple nimic. Coada unei comete este mai rarefiată decât aerul, e făcută din nimic. Are un nucleu mic, care avea câţiva kilometri în diametru. Nu ne deranjază diametrele de câţiva kilometri. Dacă se apropie de soare, cometele sublimează, din solid se transformă în gaz care reflectă lumina soarelui şi aia e coada. E un obiect mic, dar care are în jurul lui ceva care are sute de kilometri în diametru, dar de lumină şi praf. Nu e ceva solid. Noi am trecut prin coada cometei Haley în 1910. Nu am păţit ceva. Pământul a trecut prin coada cometei. E ca şi cum ai trece prin aer foarte rarefiat.

Pericolul asteroizilor metalici

Adrian Şonka: Un asteroid trebuie să-l deviezi, să-l convingi într-un fel să treacă pe lângă Pământ. E posibilă devierea, dacă s-a descoperit demult asteroidul, să ai ani de zile la dispoziţie. Dacă ai 5 zile, nu ai ce să faci. E o impresie că se cercetează cerul şi sistemul solar descoperindu-se asteroizi, dar sunt câteva telescoape pe Pământ şi mai sunt astronomi amatori care descoperă. Practic, se descoperă pe an câteva sute de asteroizi periculoşi pentru Pământ, se calculează dacă traiectoria lor se intersectează cu cea a Pământului. Unii asteroizi sunt stânci foarte dure, alţii sunt aşa, bucăţi de roci sudate în timp cu nisip întărit şi unii sunt mai greu de deviat decât alţii, unii sunt mai greu de distrus decât alţii. Nu contează doar că există, contează şi cum e asteroidul. Dacă e unul metalic nu ai ce să-i faci, nu poţi să-l distrugi.

Astronomia, ruda săracă a cercetării româneşti

Adrian Şonka: Nu se face astronomie în şcoli. După eclipsa din 1999, s-a scos astronomia din liceu. Astronomia se întâlneşte în multe domenii. Poţi să fii geolog şi să studiezi meteoriţi, asteroizi, comete. Astronomia se face pe cont propriu şi sunt mult mai mulţi astronomi amatori decât astronomi profesionişti. În România sunt 20-30 astronomi profesionişti, dar amatori sunt sute, ceea ce nu e bine, că sunt puţini şi ăştia. Există cercetare în domeniul ăsta şi se ocupă Academia Română, Institutul astronomic al Academiei este în Parcul Carol. Primii astronomi din România au fost geodezi. Cercetare se face în România, dar cercetarea se face cu telescoape şi nu prea sunt. Cel mai mare telescop este la Cluj, are 60 de cm ori nu poţi să faci astronomie bună  dacă nu ai 2 metri sau mai mult în diametru.

Astronomie pe câmp, cu Poliţia pe urme

Adrian Şonka: Eu şi cei care participă la cursul astronomie mergem pe câmp noaptea şi vă daţi seama că e ciudat când se adună 10-20 de oameni pe câmp noaptea. Nu avem un loc al nostru, mergem şi noi unde nu sunt culturi. Luăm telescoape, învăţăm cerul. Asta cu arătatul nu merge, că dacă îi arăţi uită repede, trebuie să găsească singur, să se chinuie singur să înveţe. Uneori sunt zeloşi oamenii din localitatea respectivă şi dacă văd 10-20 de inşi într-un loc cheamă Poliţia. (...) Cea mai îndepărtată stea pe care o putem vedea noi este pe la vreo 200.000 de ani lumină depărtare.

Când însuşi omul devine satelit

Adrian Şonka: Dacă te aruncă cineva din spaţiul cosmic din naveta cu care ai plecat de pe Pământ, tu vei rămâne să te roteşti în jurul Pământului cu viteza pe care o are nava, în principiu. Problema este că atmodfera terestră se umflă uneori din cauza erupţiilor solare şi tu dacă eşti la 100 de km eşti exact la limita în care ea se poate umfla şi începe frecarea şi ajungi înapoi pe Pământ. Dacă nu, te roteşti, îngheţi şi te roteşti mii de ani, până când devii satelit

Cimitirele din spaţiu

Adrian Şonka: Sunt vreo 30 şi ceva de mii de sateliţi pe orbită. Fiecare are treaba lui. Unii sunt clasificaţi, îi vezi dar nu ştii ce sunt. Mă rog prin excludere ştii ce sunt, iar alţii sunt arhicunoscuţi. Sunt unii din anii 60, care nu mai funcţionează, sunt deja deşeuri spaţiale. Teoretic, există un control acestor sateliţi. Cimitir sau graveyard. Sunt orbite pe care nu se lansează sateliţi funcţionali pentru că sunt multe deşeuri de care se pot ciocni.

Goliat-ul românesc

Adrian Şonka: România l-a avut pe Goliat, un nano satelit, a funcţionat o perioadă. A fost lansat acum câţiva ani împreună cu alţi sateliţi mititei. Avea câţiva centimentri, făcut la Institutul de Ştiinţe Spaţiale şi Agenţia Spaţială Română. Ne-a servit să vedem că putem să facem aşa ceva.