Andra Pintican, fondatoare a Şcolii de Resurse Umane, despre oportunităţi şi ameninţări pe piaţa muncii din România, la „InSecuritate”

Invitată în emisiunea ,,InSecuritate”, Andra Pintican, fondator al Şcolii de Resurse Umane, vorbeşte despre discriminarea făcută de companii în procesul de recrutare al oamenilor.

Invitata lui Bogdan Nicolae recunoaşte că ea însăşi a experimentat această practică atunci când lucra în sectorul de recrutare. A înţeles ulterior că este o cutumă nocivă, iar acum luptă pentru drepturile angajaţilor, indiferent de vârsta lor.

Discriminarea are vârstă sau nu are? – Andra Pintican: ,,Am înţeles că este o practică nocivă!”

,,Şi, vreau să fie foarte clar, şi eu când am început în recrutare, acum 8-9 ani, acesta a fost unul din primele lucruri cu care am fost învăţată. Asta moştenim. Asta învăţăm. Şi tu o iei de-a bună că trebuie să-ţi faci meseria. Recunosc, şi eu am practicat-o pentru că, repet, aşa am fost învăţată. La un moment dat, s-au învârtit nişte rotiţe în sens invers... stai, măi, puţin!... de ce trebuie să facem lucrurile în felul acesta? Pentru că şi eu am avut o mamă care, la un moment dat, în România nu mai valora nimic. La 50 de ani, după atâţia ani de muncă, nimeni nu o mai considera valoroasă. Şi s-a dus într-o altă ţară, unde a fost luată drept junioară, s-a investit în ea. Şi atunci am zis, stai puţin, că nu e ok! (...) Clar am înţeles că este o practică nocivă. Acum, de ce se întâmplă? ... pot doar să-mi dau cu presupusul, pentru că nimeni nu o recunoaşte pe bune.”

Andra Pintican: ,,Îl iei pe ăla tânăr, îl educi! Îl iei pe cel cu experienţă şi mai întâi trebuie să-l dezveţi ca să-l înveţi!”

Andra Pintican explică strategia unor companii care optează să angajeze şi, ulterior, să educe un tânăr candidat la un anumit job în locul unei persoane mai în vârstă, dar cu experienţă. Este vârsta candidaţilor un criteriu nemilos? În afară de vârstă, ce alte discriminări întâlnim pe piaţa muncii din România?

,,Eu nu spun să-i angajaţi pe toţi cei de 45 de ani. Pentru că, poate da, chiar sunt oameni care nu sunt potriviţi pentru job. Dar, când ai decis să nu-i chemi la interviu doar din prisma acestui aspect, din start ai făcut această discriminare. Şi înţeleg şi atitudinea companiilor: măi noi suntem aici money makers. Nu am timp să stau să-l reeduc pentru că, ce se întâmplă, de fapt? Îl iei pe ăla tânăr, îl educi! Îl iei pe cel cu experienţă şi mai întâi trebuie să-l dezveţi ca să-l înveţi! Şi, într-adevăr, înţeleg provocarea procesului, extra energia pe care trebuie s-o punem.”

Andra Pintican: ,,Noi nu am fost învăţaţi să colaborăm între generaţii!”

Lipsa de comunicare între generaţii, dar şi prejudecăţile pe care le-am primit moştenire şi cu care venim la pachet, în organizaţii, întăresc, cu fiecare zi mai mult, ideea de discriminare...întâlnită atât la persoanele de 40+, cât şi la cei tineri.

,,Te-a învăţat pe tine cineva la şcoală? În afară de „ascultă de ăl’ mai bătrân că ştie mai bine”, nu ni s-a spus despre colaborare, nu ni s-a spus că şi ei pot învăţa de la noi. Şi invers. Şi pentru că noi nu am învăţat asta şi ne ducem la muncă cu toate aceste prejudecăţi pe care le-am primit şi noi moştenire, venim cu ele în organizaţii. Cine e responsabil să ne calibreze şi să ne omogenizeze la nişte standarde de muncă sănătoase şi responsabile? Organizaţia! Pentru că ei adună comunitatea acolo. Ei sunt acolo un mini-aparat care ne gestionează pe noi ca resursă umană. Ori, ce face? Îţi hrăneşte această frică de a lucra cu oamenii”, explică Andra Pintican.

Andra Pintican, despre discriminarea tinerilor: ,,E prea tânăr, nu ştie nimic! Păi, ce-a făcut ăsta, numai voluntariat?”

,,La discriminarea de vârstă o adaug şi pe cea despre tineri. Pentru că, ce crezi? E şi invers. E prea tânăr, nu ştie nimic! Păi, ce-a făcut ăsta, numai voluntariat? Dar, noi ştim ce fac copiii ăştia în voluntariat? Eu, la Şcoala de Resurse Umane, lucrez numai cu voluntari. Păi, îi muncesc de nu îi munciţi voi în organizaţii, pe bani, cât îi muncesc eu! Ei chiar învaţă lucruri. Această discriminare de vârstă se duce şi la cei tineri, nu doar la cei în vârstă.”

Andra Pintican: ,,Exploatarea asta umană chiar funcţionează”

,,Eşti prea fericit, nu te angajez în compania mea!” Oricât de fantasmagoric ar suna, fericirea sau nefericirea ta par să se numere şi ele printre criteriile de discriminare. Cum ne comportăm în faţa unei astfel de situaţii? Unde se duc să depună plângere candidaţii care observă aceste discriminări? Ce caracteristici ale candidaţilor sunt frecvent considerate dezirabile?

,,Ştiu companie care angajează doar oameni nefericiţi. Oameni care nu au părinţii aproape, ca să nu aibă responsabilităţi. Te întreabă de chirie: datorii? Eşti perfect! Şi CEO-ul: „Dacă are de toate, ce nevoie are să mai muncească la mine?” Şi vorbim despre o companie cu mii de angajaţi în România care, atenţie, explodează de ani de zile pe zonă de business! Ce stăm noi doi aici să vorbim despre populaţia smart şi îndemnăm oamenii să aibă valori şi standarde când, de fapt, exploatarea asta umană chiar funcţionează!? Da, uite o discriminare! Eşti fericit, nu vreau să lucrezi pentru mine!”

Andra Pintican: ,,Nu ne ştim drepturile, nu ştim că avem voie să-i acţionăm în judecată.”

Andra Pintican aduce în discuţie şi hărţuirea sexuală, despre care spune că este foarte des întâlnită la femei. Intimidările de acest gen sunt posibile deoarece românii nu-şi cunosc drepturile.

Invita lui Bogdan Nicolae mărturiseşte că totul pleacă de la educaţia asumării. Cu alte cuvinte, cel care asistă la o situaţie de discriminare, respectiv de hărţuire sexuală, şi nu ia atitudine, devine implicit părtaş la comportamentul toxic al respectivei persoane.

,,Adică, vrei să evoluezi în carieră, ar fi bine să... Din nou, nu ne ştim drepturile, nu ştim că avem voie să-i acţionăm în judecată. (...) Educaţia ar trebui să înceapă încă din adolescenţă. Să ştim despre integritate şi despre demnitate şi despre identitatea noastră şi cum nu au alţii dreptul s-o altereze”, explică Andra Pintican.

Andra Pintican: ,,De ce nu vorbim atunci când se întâmplă o nedreptate în mediul de lucru?”

,,Citeam un articol, de la o revistă internaţională, foarte interesant ... de ce nu vorbim atunci când se întâmplă o nedreptate în mediul de lucru? Şi adevărul este că ne e foarte frică de stigmatizare, ne e frică de faptul că o să raportăm şi nu o să facă nimeni nimic şi apoi rămânem ăia care s-au opus status quo-ului. Şi fiindcă tot vorbim de educaţie, hai, să vorbim şi de educaţia asumării! Hai, să ne asumăm nişte lucruri şi nu doar când ţi se întâmplă ţie! Că, iar, e o chestie. Păi, da’, nu mi-a făcut mie nimic. Când stai acolo şi vezi că se întâmplă şi tolerezi în fiecare zi, vreau să-ţi fie foarte clar că tu, de fapt, iei parte la instaurarea acelui comportament toxic”, conchide Andra Pintican, fondator al Şcolii de Resurse Umane.