Prima pagină » Meteo » Apele Române: Vârful maxim al viiturii de pe Crişul Negru va ajunge la frontiera cu Ungaria

Apele Române: Vârful maxim al viiturii de pe Crişul Negru va ajunge la frontiera cu Ungaria

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a anunţat că că vârful maxim al viiturii de pe Crişul Negru se află joi dimineaţa la staţia hidrometrică Talpoş şi va ajunge în cursul nopţii la frontiera cu Ungaria.
Apele Române: Vârful maxim al viiturii de pe Crişul Negru va ajunge la frontiera cu Ungaria

Potrivit ANAR, viitura se propagă în aval, pe sectorul îndiguit, în amonte de staţia hidrometrică Zerind, în condiţii de siguranţă.

„Partea maghiară este informată în timp real cu privire la evoluţia hidrologică şi specialiştii celor două ţări se află într-o colaborare permanentă”, au transmis reprezenaţii Apelor Române.

Conform acestora, în ultimele 48 ore, pe râurile din bazinul hidrografic Crişuri (Crişul Negru, Boga, Galbena şi Valea Roşie), s-au înregistrat precipitaţii cumulate de 150 l/mp până la 200 l/mp.

„Echipele Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri- Apele Române Crişuri au intervenit în aceste zile, cu utilaje şi materiale, pe râurile Crişul Negru, Crişul Pietros şi Valea Roşie, pentru limitarea efectelor produse de inundaţii. Astfel, s-au folosit peste 2.000 de saci şi 500 de tone de piatră pentru supraînălţarea digurilor, respectiv consolidarea malurilor. Specialiştii sunt pe teren şi monitorizează situaţia hidrologică, precum şi starea digurilor şi sunt pregătiţi să intervină, în continuare, cu toate echipamentele din dotare, acolo unde situaţia o va impune”, a informat ANAR.

Codul Roşu pe Crişul Negru a fost prelungit până joi, la ora 12.00.