A venit ziua mult aşteptată de gamerii de la noi. De astăzi, consola Playstation 5 va ajunge la primii utilizatori care au prins-o la precomandă.
În doar 6 ţări s-a lansat Playstation 5 de o săptămână. În România, la fel ca în restul ţărilor, consola ajunge de astăzi la utilizatori. Momentan, doar în mediul online, nu şi pe rafturile magazinelor. Stocul de la retaileri s-a epuizat de câteva săptămâni, însă gamerii speră ca noi unităţi să fie disponibile o dată cu lansarea oficială. Alternativa este Xbox X, lansată deja pe 10 noiembrie.
Sony s-a pregătit într-un mod inedit de lansarea în Marea Britanie. Staţiile de metrou au adoptat forma tastelor de pe controllere. Consola a primit deja recenzii pozitive.
From one iconic shape to four. We’ve given the Oxford Circus Tube signs a #PS5 upgrade. ? pic.twitter.com/iw9qlEXR7B
— PlayStation UK (@PlayStationUK) November 18, 2020
„Gândurile mele despre Playstation 5. Este un sistem grozav. Se simte ca fiind next-gen. Controllerul, întregul sistem este pus la punct. Dacă ai făcut precomandă sau plănuieşti să o cumperi de Sărbători, chiar cred că o să-ţi placă”, spune Dave Lee, tech youtuber.