Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că mesajul preşedintelui Iohannis prin care avertiza asupra pericolului inundaţiilor şi prevenirea unor astfel de catastrofe, generate inclusiv de schimbările climatice prin atragerea de fonduri europene în cadrul Green Deal, a fost un eşec. Prezentăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:
“Miercuri, 24 iunie 2020, la ora 15, Klaus Iohannis a făcut la Cotroceni o Declaraţie de presă despre inundaţiile care au lovit o mare parte a teritoriului naţional. Am comentat momentul imediat după încheiere, la cristoiutv, sub protecţia rubricii Jurnalul meu video. Cititorii pot urmări zicerile mele despre ieşirea prezidenţială click pe înregistrarea găzduită de cristoiublog.ro. Recapitulînd, l-am criticat pe domnul preşedinte pentru felul năvalnic, de tip dat buzna, în care a ieşit în spaţiul public. Inundaţiile durează de ceva zile. Nu e vorba, aşadar, de un eveniment năprasnic petrecut cu puţin timp înainte de ora 15, unul dintre acele evenimente care iau prin surprindere o ţară, suficient de puternice pentru a aşeza naţiunea în poziţia de aşteptare a unei reacţii de la şeful statului. Cu toate acestea, conferinţa de presă a lui Klaus Iohannis a fost anunţată abia la ora 14.30, cu o jumătate de oră înainte de debut. Am remarcat – tot critic – faptul că domnul preşedinte îşi exprimă solidaritatea cu cei afectaţi de inundaţii din lăuntrul Palatului Cotroceni, bibilit din cap pînă în picioare. Nici un efort de a ieşi în realităţi, nici cel de a vorbi liber.
Din acest punct de vedere, solidaritatea lui Klaus Iohannis a apărut ca un simplu clişeu de politician,
Am remarcat însă că practic domnul preşedinte a folosit drama inundaţiilor pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa schimbărilor climatice. Mie trecerea de la inundaţii la European Green Deal mi s-a părut abruptă şi prin asta neconvingătoare. Ar fi fost mai bine dacă discursul s-ar fi concentrat pe lupta autorităţilor cu inundaţiile, iar chestiunea Green Deal să fie abordată mai tîrziu în cadrul unei campanii bine gîndite. Despre European Green Deal, ţinînd de ceea am numit Revoluţia Verde, am spus cîte ceva în comentariul Un Proiect de ţară pentru Klaus Iohannis: România normală ca Românie Verde de pe cristoiublog.ro din 23 iunie 2020. Plecînd de la interviul de pe cristoiutv prin care deputatul Iulian Iancu lansa autorităţilor semnalul dramatic de a purcede la înscrierea ţării în Revoluţia Verde, notam, în acord cu interlocutorul, că Klaus Iohannis trebuie să-şi asume Programul înscrierii noastre în Green Deal astfel încît să poate spune la final de cel de-al doilea mandat că a lăsat în urmă o Românie normală care nu poate fi decît verde. Indiscutabil, trecerea noastră la Revoluţia Verde nu e posibilă fără o schimbare a mentalităţilor în sensul conştientizării noului Mare pericol care ameninţă nu numai România, dar şi continentul european, Schimbările climatice. Reprezintă declaraţia de miercuri, 24 iunie 2020, debutul unei ample campanii prezidenţiale pentru a semnala românilor Marele Pericol al Schimbărilor climatice şi prin asta pentru a le obţine acordul ca România să se consacre în perioada următoare unei Strategii de înscriere în Revoluţia Verde?
Nu cred.
Preşedintele a trecut rapid de la inundaţii, expediate în fraze de complezenţă, la adevărata cauză a dezastrului:
În aceste condiţii – a continuat preşedintele – este imperativă o schimbare rapidă de abordare, pentru a putea răspunde eficient unor situaţii de o asemenea amploare. Va trebui să depăşim mentalitatea că e suficient să construim încă cîteva diguri pentru a stopa inundaţiile. Digurile nu mai sînt suficiente, conservarea fondului forestier şi campanii susţinute de împădurire sunt soluţii aflate la îndemînă, care au nenumărate efecte benefice, atît pentru mediul înconjurător, cît şi pentru protecţia malurilor, cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundaţiilor.>
De aici vorbitorul a făcut un salt ameţitor la European Green Deal:
European Green Deal, aşa cum s-a văzut din dialogul meu cu Iulian Iancu, nu se limitează la măsurile menite a preveni inundaţiile, cum ar fi, de exemplu, împăduririle. La împăduriri ţinea şi Nicolae Ceauşescu, tot pentru prevenirea inundaţiilor, dar asta nu înseamnă că fostul Conducător era conştient că în curînd Marea provocare din faţa ţării va fi Revoluţia Verde. Revoluţia Verde, în care trebuie să se înscrie ţara noastră cît mai repede, înseamnă, desigur, schimbarea mentalităţilor. Dar nu doar în legătură cu cauzele inundaţiilor, ci în legătură cu importanţa vitală a protejării mediului. Schimbarea mentalităţilor e doar fundalul pe care trebuie purces la Strategia privind Revoluţia Verde. Care Revoluţie e mult, infinit mai mult decît împăduririle de tip ceauşist.
Nu exclud ca discursul de miercuri să fie doar începutul campaniei angajate de preşedinte pentru înscrierea României în Revoluţia Verde. E posibil ca acesta să fie doar un prim pas. Pînă îl vedem pe al doilea însă, putem spune că mesajul a fost un eşec. El a expediat atît drama inundaţiilor, cît şi chestiunea schimbărilor climatice”.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro