Prima pagină » Meteo » Avertizare hidrologică. Pericol de inundaţii pe râuri din şapte judeţe

Avertizare hidrologică. Pericol de inundaţii pe râuri din şapte judeţe

Hidrologii au emis miercuri mai multe alerte Cod galben de inundaţii, valabile până la miezul nopţii pe râuri din şapte judeţe.
Avertizare hidrologică. Pericol de inundaţii pe râuri din şapte judeţe

Atenţionările vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Astfel miercuri între orele 13.55 – 24.00, se pot produce inundaţii pe râurile mici din bazinele hidrografice: Arieş – bazin superior şi Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţӑ râul Gârbova – amonte S.H. Brӑnişca, judeţele: Alba şi Hunedoara.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Abrud (afluent al râului Arieş) şi Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţӑ râul Gârbova – amonte S.H. Gelmar.

De asemenea, între orele 13.00 – 24.00, în pericol sunt şi râurile mici din bazinele hidrografice: Buzӑu – afluenţii aferenţi sectorului aval acumularea Siriu – amonte S.H. Baniţa, judeţele Covasna, Buzӑu, Prahova. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Buzӑu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu – amonte confluenţӑ râul Câlnӑu.

Inundaţii sunt aşteptate, în intervalul orar 13.40 – 24.00 şi pe râurile mici din bazinele hidrografice: Râul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Caşin.