Gandul
Pe măsură ce cazurile de infectare cu noul coronavirus s-au înmulţit, utilizatorii aplicaţiei Tinder au descoperit că primesc avertizări şi îndemnuri pentru a fi în siguranţă.
„Bunăstarea dumneavoastră este prioritatea noastră #1”, anunţă o alertă a aplicaţiei Tinder.
Utilizatorii au putut citi mesaje precum „Vrem să te distrezi mai departe, dar să rămâi în siguranţă în faţa pericolului reprezentat de coronavirus este mai important”.
Aplicaţia a promovat şi recomandările de igienă legate de spălarea mâinilor şi păstrarea unei distanţe de siguranţă în cazul unor adunări publice.