COMENTARIU Lelia Munteanu: Harta comorii

Dacă din Constantinopol, într-o zi foarte senină, te uiţi în lungul Mării Marmara spre miazăzi, vezi glasuri.

Sunt glasurile legiunilor de monahi de pe Muntele Călugărilor, din ale căror  mănăstiri şi sihăstrii otomanii, la 1326, n-au lăsat piatră pe piatră.

Bernardin Menton, care a scris despre acest Olimp al Bitiniei (altul decât Olimpul grecesc), e încredinţat că, dacă cineva s-ar osteni să sape, în subteranele bine camuflate, ar găsi o comoară – ceasloave, icoane, potire şi odăjdii. Totul e să poţi reface – plonjând în arhive ca pescuitorii de perle sau rătăcind pe firul legendelor – harta comorii.

S-a spus despre trăitorii din Muntele Călugărilor că mai lesne le-ar fi fost împăraţilor bizantini să cucerească lumea decât să-i supună. În cei 116 ani de iconoclasm, cînd Constantinopolul se transformase într-un rug ale cărui vâlvătăi până la cer erau alimentate cu chipuri de sfinţi, monahii din Olimpul Bitiniei şi-au câştigat martiriul. Atunci şi-au ascuns icoanele şi sfintele odoare, nu de groaza necredincioşilor, ci a fraţilor ortodocşi.

… Visez uneori harta comorii, care porneşte din Hisar (Fortăreaţa), astăzi o mahala colorată a Brusei, şi şerpuieşte spre nord, până pe coama muntelui. Dar de fiecare dată îmi fug în faţa ochilor reperele, scrise cu litere de leac mirosind a smirnă, în limba îngerilor.