Președintele a fost întrebat marți dacă va fi afectată înzestrarea armatei având în vedere că principalele achiziții sunt din SUA.
„Aceste contracte nu sunt afectate de tarife, deci tarifele nu vor avea un impact pe derularea acestor contracte și accesarea de fonduri europene de apărare va face ca achiziția să se facă majoritar, ca pondere, din țările UE, dar nu este o interdicție pentru a se face achiziții din SUA, ci doar să existe o pondere majoritar din țările UE”, a spus Ilie Bolojan.
„Există componente militare care nu pot fi achiziționate din UE, doar SUA le produc, doar ele au aceste capabilități, și trebuie să ții cont de această chestiune pe de o parte, și pe de altă parte este vorba ca Europa să contribuie mai mult la apărarea ei, acesta este adevărul. Toate contractele pe care le avem încheiate vor fi menținute, există în continuare această disponibilitate, dar pentru a accesa finanțări europene pe apărare, exact ca și atunci când se depune o aplicație de finanțare, trebuie să respecți regulile. În aceste zile se lucrează la aceste reguli. O echipă din România se va deplasa la Bruxelles pentru a clarifica aceste aspecte, în așa fel încât să ne putem definitiva aplicația și în perioada următoare să avem o estimare a proiectului pe care România ar dori șă-l depună, a ceea ce putem finanța din aceste fonduri”, a mai spus președintele interimar.