Sfatul unui medic: Cafeaua nu trebuie consumată prima dată dimineaţa. Care este motivul

Publicat: 19 09. 2021, 15:48
Actualizat: 19 09. 2021, 15:50

Multe persoane simt că nu pot funcţiona fără cafea şi consumă cofeină imediat ce se trezesc. Cu toate acestea, specialiştii spun că este total greşit şi ar trebui să lăsăm corpul să îşi revină natural, potrivit The Mirror.

Vorbind la BBC Morning Live, dr. Karan Raj, renumit pentru sfaturile de sănătate oferite pe TikTok, a avertizat că nu ar trebui consumată cafea mai ales dimineaţa. „Nu beţi cafea dimineaţa pentru a vă trezi”, a spus el, într-un clip care a fost distribuit ulterior TikTok-ul său. „Corpul se trezeşte în mod natural cu cortizol, iar dimineaţa este nivelul cel mai mare de cortizol produs”.

În schimb, dr. Raj sugerează să se consume cofeina mai târziu, în timpul zilei, odată ce aceste niveluri naturale de cortizol se reduc şi energia scade. „Păstraţi-vă cafeaua până la jumătatea dimineţii, când nivelul de cortizol şi nivelul de energie scad”, a spus el.