Prima pagină » Coronavirus » Cadrele didactice programate în luna februarie vor fi imunizate cu vaccinul AstraZeneca

Cadrele didactice programate în luna februarie vor fi imunizate cu vaccinul AstraZeneca

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat că programările persoanelor din categoriile esenţiale din care fac parte şi cadrele didactice pot fi făcute în februarie doar pentru vaccinul AstraZeneca.
Cadrele didactice programate în luna februarie vor fi imunizate cu vaccinul AstraZeneca

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a anunţat că programările la vaccinare ale cadrelor didactice pot fi făcute în luna februarie în funcţie de locurile libere existente. Se va folosi vaccinul AstraZeneca, deoarece dozele Pfizer şi Moderna sunt alocate programărilor deja făcute şi pentru rapel.

„Referitor la programarea persoanelor în februarie, dozele de la Pfizer si Moderna sunt alocate pentru asigurarea rapelului şi asigurarea persoanelor deja programate pentru doza 1. Referitor la numărul de cabinete care vor fi deschise după 15 februarie, sunt disponibile pentru vaccinări cu doze de la AstraZeneca şi tocmai ce am menţionat faptul că datele de eficacitate sunt până la vârsta de 55 de ani. Vom lua o decizie în această săptămână referitoare la persoanele eligibile în perioada următoare”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că 180 de noi centre de vaccinare vor fi deschise pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca şi că, în funcţie de deciza luată, vor fi disponibile noi sloturi pentru programare la vaccinare.

De la AstraZeneca, România trebuie să primească în februarie şi martie 1,3 milioane de doze.