Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: „Am atins cu mâna adevărul fragilităţii noastre”

COMENTARIU Lelia Munteanu: „Am atins cu mâna adevărul fragilităţii noastre”

Astăzi, Muzeul Evreiesc din Roma (foto) găzduieşte Ziua pentru Aprofundarea şi Dezvoltarea Dialogului Religios dintre Catolici şi Evrei. Tema anului 2022 - „Resursele spirituale şi umane ale ebraismului şi creştinismului în încercarea pandemiei".
COMENTARIU Lelia Munteanu: „Am atins cu mâna adevărul fragilităţii noastre

În timp ce scriu, manifestarea e în plină desfăşurare.

În debutul evenimentului, cardinalul Angelo de Donatis, Vicar al Papei în Dieceza Romei, a spus: „În acest timp excepţional, suntem împreună, umăr la umăr şi, asemenea autorului cărţii Qohelet (Ecclesiastul, n.m.), ne lăsăm interogaţi. Suntem, într-adevăr, neliniştiţi. În pandemie, am atins cu mâna, fără nici o îndoială, adevărul fragilităţii noastre. Dar suntem şi plini de speranţă. Dintr-o criză, după cum ne-a îndemnat Papa Francisc, putem ieşi ori mai buni sau mai răi. Noi vrem să ieşim mai buni”.

E tipul de mesaj, minunat de frumos, pe care l-aş închide într-o sticlă şi l-aş scufunda în Mediterana Migranţilor, ca să-l găsească şi să-l confirme generaţiile care vor veni.