Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă valabilă vineri în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi Ialomiţa.
În Crişana şi Banat se vor înregistra temperaturi maxime de 37-39 de grade, iar în jumătatea de sud a Olteniei şi a Munteniei vor fi temperaturi maxime de 39-41 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 19 şi 25 de grade.
Restul ţării va fi vineri sub avertizare Cod galben. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 şi 20 de grade.