COMENTARIU Lelia Munteanu: Preşedintele nu vede mai departe de Ordonanţele Militare
Nu există lectură mai lejeră decât Agenda Preşedintelui. Trece, ca acum, o săptămână întreagă, fără să te solicite măcar cu un rând.
L-am aşteptat astăzi la ora 14, cu Decretul de prelungire a Stării de Urgenţă pe prompter.
La început am crezut că şi-a înregistrat declaraţia de presă de pe 8 aprilie, înainte de a dispărea discret din spaţiul public. Eroare. Şi-a citit declaraţia live, pentru că numărul de morţi era contabilizat la zi: 346.
A vorbit mult mai mult decât am fost antrenaţi să ascultăm: 15 minute. În fiecare minut am sperat să explice cum va fi după 16 mai. Ştim că „pericolul nu a trecut”, că trăim o „gravă criză”, o „grea încercare”, că „toţi suntem vulnerabili” (unii mai vulnerabili decât alţii), că „nu putem permite nici un pas înapoi” (nici înainte) – dar cum vom fi după 16 mai? Ce va prospera în economia României, în afara industriei hospitaliere?
Preşedintele nu vede dincolo de Ordonanţele Militare.
O singură nedumerire, după declaraţia de astăzi: dacă, aşa cum ne-a încredinţat Klaus Magnus, Guvernul a acţionat ferm „de la primele semne ale epidemiei”, de ce nu l-a anunţat şi pe Preşedinte, care pe 27 februarie încă ne liniştea: „nu există niciun motiv real de panică. Infecţia cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome uşoare, dureri în gât, tuse şi febră, ca în orice răceală”.