COMENTARIU Marius Oprea: De ce se spală cadavrul neîngropat al Securităţii

”Femei în securitate. Raport asupra banalităţii răului”, care a fost difuzată în 7 iunie la televiziunea publică e o odă adusă Securităţii. Trei femei-ofiţer de Securitate sînt intervievate sub acoperirea anonimatului şi lăsate să bată cîmpii, despre aparatul acesteia, în care lucrau ”oameni absolut minunaţi”. Una dintre femeile-ofiţer intervievate spune că la intrarea ei în Securitate ”mă aşteptam să găsesc oameni încrîncenaţi, oameni răi, care să fie cît se poate de distanţi, faţă de ceilalţi şi spre marea mea surpriză am găsit acolo un colectiv, nişte oameni absolut minunaţi, cu griji, cu probleme, cu copii mici de îngrijit, cu părinţi bătrîni de îngrijit, care se confruntau şi cu lipsuri, credeţi-mă. Să prinzi 200 de grame de salam şi să faci sarmale din salam măcinat era un adevărat festin. Şi eu am făcut asta, în ciuda faptului că am lucrat la Securitate. Aş minţi să nu recunosc că nu mi-am făcut relaţii, dar nu pentru că lucram la Securitate (…) Ceauşescu ne-a învăţat să trăim de unde muncim. La Avicola se furau ouă şi se vindeau în tot blocul. Şi eu cumpăram (…) Uimirea pentru mine a fost foarte mare cînd am văzut că nu sînt securiştii ăia de care vorbea toată lumea, care nu ştiu să scrie, să citească, dar sînt nişte oameni duri, care dacă ajungi la Securitate rişti să ieşi de acolo şifonat ca să zic aşa. Majoritatea erau absolvenţi de studii superioare, aveau o calificare, erau instruiţi, oneşti, care la fel ca mine au jurat credinţă patriei şi poporului român, nu regimului politic”.

Ceea ce e, fără îndoială, mai mult decît o exagerare. E o minciună. Toate documentele din arhivele Securităţii dovedesc menirea acesteia, de apărare a ”regimului”, împotriva ”duşmanilor dinăuntru şi dinafara ţării”, aşa cum a fost definită instituţia, la începuturile ei, în 1948. Situaţia nu se schimbase nici în anii ’80, cînd era în funcţiune un jurămînt-standard, conceput în 1971: ”Eu … (gradul, numele, prenumele), din U.M. … pe deplin conştient de răspunderea ce-mi revine în calitate de … îmi iau angajamentul solemn ca în orice împrejurare să-mi îndeplinesc cu devotament, cinste şi demnitate, datoria de credinţă faţă de patrie şi popor, luptînd cu hotărîre şi fermitate pentru prevenirea, descoperirea şi curmarea oricăror acţiuni îndreptate împotriva securităţii statului. Cunoscînd periculozitatea deosebită pe care o prezintă acţiunile îndreptate împotriva conducătorilor de partid şi de stat (…) precum şi oricare alte fapte de natură să pericliteze securitatea statului, mă consider mobilizat în orice moment, inclusiv în afara programului de lucru” ş.a..m.d. Era, de fapt, momentul în care Securitatea trecuse direct sub comanda lui Ceauşescu. Acesta exprimase, de altfel, în cadrul unei şedinţe CPEx, nemulţumirea sa pentru faptul că nu controla îndeajuns instituţia, spunînd ”Securitatea a fost un cal nărăvaş, pe care nimeni n-a reuşit să-l îmblînzească”.

Din primăvara anului 1968, cînd la o Plenară a CC din aprilie Ceauşescu a acuzat deschis abuzurile din trecut ale Securităţii, pornind de la uciderea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, principalul vinovat pentru crimele şi abuzurile ei a fost găsit fostul ministru de interne Alexandru Drăghici, care a fost demis din Comitetul Central, iar în locul lui a fost ales… Ion Iliescu – prezent şi el în emisiunea amintită, cu nişte discursuri din 1969. Alţi ofiţeri care comiseseră crime în trecut, n-au păţit nimic – în afara trecerii în rezervă. Securitatea a învăţat, de atunci încoace, că are un ”comandant suprem”. El însemna şi ”regimul”, şi ”patria”.

Portul Militar Constanța va fi dezvoltat printr-un proiect propus de Forțele Navale Române

15:02

Control ANPC la Dragonul Roşu. Au fost zeci de amenzi şi au fost închise temporar puncte de lucru

14:43

Sînt extrem de multe minciunile prin omisiune în emisiunea amintită. Ceea ce mi-a atras însă atenţia a fost faptul că toate cele trei femei-securist intervievate au fost puse sub protecţia anonimatului. Mă miră că în această acţiune de reabilitare a Securităţii, niciunul dintre cei care au produs şi realizat emisiunea, persoane absolut onorabile profesional, nu şi-au pus o întrebare simplă: de ce anonime, cînd aţi făcut numai fapte bune, tovarăşelor din Securitate? Chiar n-aţi recrutat ilegal şi abuziv minori, cum a făcut colega dvs. de la Sibiu, care a fost trimisă în judecată de CNSAS? Chiar aveţi conştiinţa curată? Atunci de ce vă ascundeţi? E o întrebare simplă, pe care oamenii inteligenţi de la  ”Adevăruri despre trecut” nu şi-au pus-o. Cum nu cred nici că au verificat dacă cele trei femei-ofiţer din Securitate apar pe listele CNSAS, drept ”cadre” care au comis acte de poliţie politică.

Toate acestea mă fac să cred că emisiunea, altfel cu totul atipică pentru această echipă de realizatori, a fost o comandă. A cui? Pînă una alta, bănuiesc SRI-ul, unde fără îndoială cele trei doamne, tinere ”cadre” ale Securităţii din anii ’80 şi-au continuat activitatea şi după 1989 şi de unde au ieşit la pensie. Dar poate mă lămureşte prietenul meu, Dan Cristian Turturică, altfel, din cîte-l ştiu, şi el duşman de-o viaţă al fostei Securităţi. În lipsa oricărui răspuns, personal cred că e vorba de o acţiune mai  amplă, care o repetă pe cea a lui Ceauşescu din 1968, dar în sens invers. Prin reabilitarea Securităţii, sînt ”reabilitate” şi practicile ei, dar mai ales aşezarea ”serviciilor” în slujba ”patriei” şi a ”democraţiei”, re-identificate exclusiv cu Dealul Cotrocenilor. E o acţiune care a început mai demult şi continuă, deocamdată subliminal, cum s-a întîmplat şi cu ”Adevăruri despre trecut”, care a promovat, în opinia mea, la comandă, o mare minciună. Anume că, de fapt, cadavrul neîngropat al Securităţii nu pute, ci are aromă de ”moaşte”.

P.S. G4 Media a publicat un amplu reportaj-analiză, realizat profesionist de  Andreea Pavel, făcînd o anamneză în detaliu a emisiunii ”Femei în Securitate. Raport asupra banalităţii răului”, considerînd că ea vine în contextul ”noilor legi ale securităţii naţionale”. La final, e dat un citat, care e pomenit a fi fost extras din ”Raportul Tismăneanu”. De fapt, e un pasaj larg din prefaţa mea la propria carte, ”Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente”, apărută în 2002, cu mult înaintea acestui raport, în care, dacă a fost preluată cu acordul meu, aceasta s-a întîmplat numai cu menţionarea paginilor din Raport, al căror autor sînt. Ceea ce Andreea Pavel ar fi trebuit să menţioneze. Nu de alta, dar acuzaţiile de plagiat şi întreţinerea campaniilor pe acest subiect se poartă, mai ales la G4Media. N-aş vrea ca domnul Tismăneanu să fie acuzat că m-a plagiat.