Cea mai importantă conferinţă anuală de gaming a fost anulată. ESA promite „ceva nou” în 2023
E3 anulează emisiunile fizice şi digitale din 2022 pentru a se concentra pe evenimentul „revitalizat” de anul viitor. ESA (Entertainment Software Association) a anunţat că a anulat conferinţa în format fizic şi digital pentru anul 2022 pentru a o „revitaliza” anul viitor, transmite IGN.
ESA a lansat ulterior o declaraţie oficială în care clarifică: „E3 va reveni în 2023 cu o vitrină revigorată care celebrează jocurile video noi şi interesante şi inovaţiile din industrie. Am anunţat anterior că E3 nu va avea loc în 2022 din cauza riscurilor legate de COVID-19. Astăzi, anunţăm că nu va exista nicio prezentare digitală E3 în 2022. În schimb, ne vom dedica toată energia şi resursele pentru a oferi o experienţă E3 revitalizată vara viitoare”, a dezvăluit ESA.