Jurnal de carantină al Anei din Londra. EPISODUL 3: Normalitatea cu care ne obişnuisem nu mai există. Trebuie să ne adaptăm, să privim cu alţi ochi

Miercuri, 18 martie 2020.

Un punct de inflexie. Un sentiment în aer de aşteptare a schimbării iminente

Cseke Attila: Un angajat MDLPA din construcţii, de 11 ori mai productiv decât cel de la ANL

Marcel Ciolacu anunță că a trimis un emisar special din partea Guvernului în SUA

Muncă, muncă, muncă

Inainte de pranz, ma anuntase o prietena care lucreaza la stiri ca este foarte probabil ca Londra sa intre in carantina totala in urmatoarele 24 ore. Si ca sa imi cumpar ce mai am nevoie, cat mai pot. I-am multumit. Si am fugit la farmacie sa iau paracetamol, care se da in ratie. Nu stiu cat de relevante sunt studiile cu paracetamol versus ibruprofen, insa am zis “better safe than sorry”. Am mai luat diverse si apoi m-am pornit catre un deli grecesc nou-deschis. Cand am sunat ieri, au proclamat ferm ca au portile deschise. Astazi insa… lacat la usa.

M-am intors acasa, admirand pomii infloriti ai primaverii, presarati in fata caselor colorate din acest cartier cu aer boem. O adevarata splendoare.

Ramasa cu pofta-n cui, am comandat de mancare (tot greceasca) prin Deliveroo (aplicatia de livrari din Londra). Nu de alta, dar sa ma bucur de optiuni cat le mai am. Un adevarat festin, de zici ca era mardi gras (in cazul asta, era o miercuri) iar de maine incepe postul. Mi-a ramas si pentru cina.

Întâlniri peste întâlniri online. Câteva e-mailuri

Una din prietenele mele apropriate se marita in septembrie, iar saptamana aceasta era programata sa mearga la proba de rochii. Planuisem, acum cateva saptamani, cu mama si sora ei, plus cateva prietene sa organizam o zi intreaga in jurul aceste activitati. Scenariul s-a schimbat: una din casele de moda a anulat programarea, celalata a anticipat-o cu doua zile, pentru a evita criza. Familia si prietenii sunt blocati in diverse tari.  Participanti a fost doar mireasa si cu mine. Eu la datorie, cu doua telefoane: cu o mana, Facetime cu mama ei; cu cealalta, facut poze. Mai ajutam si cu fermoare si gaici, intrucat vanzatoarea era intr-o stare de neliniste si urmarea stirile BBC. S-a scuzat, a zis ca in situatia actuala incearca sa pastreze distanta, dar ca putem reveni cand situatia se mai linisteste. Nu pare a fi prea curand… daca adaugi la asta faptul ca rochiile la comanda dureaza cateva luni iar fabricile sunt in Italia… insa mi-am tinut gandul pentru mine.

Mergand inapoi spre casa, vorbeam cu prietena mea despre faptul ca normalitatea cu care ne obisnuisem nu va mai exista. Totul e in flux. Trebuie sa ne adaptam si sa privim lucrurile cu alti ochi. Viata se va schimba permanent. Insa sunt si oportunitati. Sa te implici. Sa inveti lucruri noi. Sa petreci timp cu tine insuti. Sa asculti. Sa te regasesti cu cei dragi. Sa glumesti (cu toate ca au inceput sa se cam repete meme-urile de pe grupuri). Daca lucrezi intr-un domeniu in care poti ajuta, sa o faci. Pentru unii, e izolare si calm. Pentru altii, precum prietene care lucreaza in epidemiologie, e o sansa unica in viata. Un moment istoric care va defini o generatie.

In timpul acestei discutii aprinse, a trecut o doamna pe trotoar. S-a sfiit, apoi a scos gelul dezinfectant. Nu am inteles gestul… a fost inconstient? Nu ne atinsese… mai util era sa-si puna o masca.

Ne-am luat la revedere, eu si prietena mea, salutandu-ne cot la cot.

M-am oprit sa iau niste vin. In fata magazinului, pe semnele care de obicei prezinta promotia zilei era un joc de cuvinte: “Free loo roll with every case of Corona”. Umor britanic de calitate (si de netradus). O clienta intreaba “Ramaneti deschisi?”, iar vanzatorul raspunde “Nu stim. Depinde de ce zice guvernul. In Franta au declarat magazinele de vinuri ca fiind esentiale. Pentru ca oamenii o iau razna altfel”. Rasete. Am observat ca rafturile erau deja pe jumatate goale… iar stocul intarzia sa ajunga.

Ajunsa acasa, am primit un email: prima nunta amanata. Trebuia sa aiba loc in Italia la sfarsit de iunie. Acum va fi… in iunie 2021. Am inceput sa-mi reorganizez calendarul si l-am umplut din septembrie incolo cu toate concertele, calatoriile si evenimentele amanate.

Nu mi-am pus niciodata intrebarea “ce ar putea sa se intample sa determine lumea aceasta prinsa in vrie, mergand inainte cu viteza, se stea in loc pentru o clipa?” Acum realizez. O clipa cu final necunoscut.

Pe seara, am urmarit niste live-uri pe Facebook din cluburile din Berlin si Bucuresti, organizate de catre prieteni. Artistii ne tin in viata. Acum e momentul sa ii sustinem si noi.

Ştirile au devenit deprimante

Vecina mi-a marturisit intr-un email ca e mai bine, insa simte “presiunea psihologică a scenariului horror”, iar stirile constante sunt “foarte deprimante”. M-am ingrijorat pentru ea si pentru multi altii – cati oameni s-or simti la fel, insa nu au cu cine vorbi? Sanatatea mentala este cheie. Acum e momentul sa punem mana pe telefon sa sunam oamenii singuri.

Pe fundal, se aud glasurile unor copii ce se joaca in parc. Se inchid, in final, scolile. Universitatile anuleaza examenele. Copiii sunt mereu cei mai fericiti.

Citeşte şi: 

ZIUA 1: Diverşi oameni m-au întrebat unde merg. Dar unde să merg? Aici e casa mea acum!

ZIUA 2: „Pare că oraşul se închide în cateva zile” Ce aplicaţie îi ajută pe englezi