Celulele solare „miraculoase” vor creşte eficienţa panourilor solare cu 50%, după prima producţie

Publicat: 20 05. 2023, 09:09
Actualizat: 20 05. 2023, 09:11
Comercializarea celulelor solare care utilizează perovskitul vine după ani de descoperiri cu privire la acest mineral, care a fost aclamat drept un „material miraculos” pentru potenţialul său de a transforma diverse industrii, inclusiv cea a energiei regenerabile.
 
Compania Qcells, cu sediul la Seul, a declarat că va investi 100 de milioane de dolari pentru a lansa tehnica celulelor solare de ultimă generaţie, care până acum a fost limitată la teste de laborator şi cercetare academică, potrivit Independent.
 
Investiţia va finanţa o linie de producţie pilot la o fabrică din Jincheon, care ar trebui să fie operaţională până la sfârşitul anului viitor.
 
Această investiţie în Jincheon va marca un pas important în asigurarea leadership-ului tehnologic„, a declarat Justin Lee, directorul executiv al Qcells.
 
„Cu o reţea globală de cercetare şi dezvoltare care se întinde din Coreea, Germania şi SUA, Qcells îşi va intensifica eforturile de a produce celule tandem avansate de înaltă eficienţă”.
 
Celulele solare în tandem sunt capabile să îmbunătăţească eficienţa panourilor solare standard prin divizarea spectrului luminos şi optimizarea recoltării energiei din fiecare secţiune în energie electrică.
 
Actualul record mondial de eficienţă a celulelor solare este de 32.5%, ceea ce înseamnă că aproape o treime din radiaţia solară este transformată în energie electrică, care a fost atins în decembrie cu o celulă tandem perovskită-siliciu.
 
Prin comparaţie, celulele solare tradiţionale pe bază de siliciu pot atinge în prezent o eficienţă de numai 22%.
 
Până în prezent, Qcells a reuşit să dezvolte o celulă solară tandem cu perovskit cu o eficienţă de 29.3%, care a fost realizată la începutul acestui an în colaborare cu centrul de cercetare german Helmholtz-Zentrum Berlin.
 
Rezultatele au fost verificate de către Laboratorul Naţional pentru Energie Regenerabilă (NREL) al Departamentului de Energie al SUA.