Încă de la începutul pandemiei, medicii din întreaga lume şi-au dat seama că diabetul, bolile cardiovasculare sau cancerul prezintă un risc foarte mare pentru cei infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Agenţia Naţională pentru Securitate Sanitară din Franţa a analizat datele pentru întreaga populaţie, 66 de milioane de oameni, în perioada februarie-iunie 2020, ca să determine care sunt cei mai vulnerabili oameni în faţa coronavirusului.
Sursa: epi-phare.fr
Studiul a reliefat că sunt şapte boli care te fac extrem de vulnerabili în faţa coronavirusului. Prima este sindromul down, pentru care riscul de spitalizare este de şapte ori mai mare şi cel de deces de 23 de ori mai mare decât cel al bolnavilor de COVID-19 care nu au această boală.
Retardul mental duce la un risc de spitalizare de patru ori mai mare şi de deces de şapte ori mai mare. La mucoviscidoza, o boală pulmonară rară, riscul de spitalizare este de patru mai mare, iar cel de deces de şase ori mai mare.
Iar cei care au inusuficienţă renală cronică terminală sau fac dializă au un risc de patru ori mai mare de spitalizare şi de cinci ori mai mare de deces.
Cancerul pulmonar activ şi transplantul de plamâni şi de rinichi vulnerabilizează şi ele foarte mult pacienţii bolnavi de COVID-19.
Pentru cei peste 85 de ani, riscul de spitalizare este de cinci ori mai mare decât la cei din grupa de vârstă 40-44 de ani. Iar riscul de deces este de o sută de ori mai mare. Bărbaţii au un risc de spitalizare cu 40% mai mare decât femeile şi un risc de deces de două ori mai mare.
Noi nu avem cifre pentru cei spitalizaţi sau detalii despre riscurile comorbidităţilor. Ştim, însă, că vârsta medie a celor care se îmbolnăvesc este de 48 de ani, iar a celor care pierd lupta cu virusul este de 71 de ani. Dintre cei care îşi pierd viaţa, 71,4% aveau afecţiuni cardiovasculare, 32,6% diabet şi 21,9% afecţiuni neurologice.
Obezitatea, bolile renale, bolile pulmonare sau cancerul sunt comorbidităţile cele mai frecvente ale celor bolnavi de COVID-19 care au murit.
Sursa: cnscbt.ro