Pentru că e weekend, vremea nu prea ţine cu tine şi sunt şi restricţiile legate de pandemie, poate un joc ar face vremea să treacă mai uşor şi mai plăcut.
Nu ştiu care sunt preferatele tale, dar dacă eşti în criză de inspiraţie, Alex îţi recomandă The Elder Scrolls: Skyrim.
ALEXANDRU, gamer: Şi-a venit iar weekend-ul şi stau să mă gândesc, ce să aleg între Dragons Age, Oblivion, Morrowind, Horizon Zero Down? Şi m-am decis la Skyim. Dat fiind că e o mare diferenţă între Skyrim şi restul, că îşi generează misiuni singur şi îţi ia vreo 600 de ore să ajungi undeva pe la 99% complet, că nu ştiu pe cineva care să-l fi terminat.
După câteva ore de joc, Alex a făcut deja câteva misiuni şi urmează să-şi asume o personalitate nu tocmai nobilă.
ALEXANDRU, gamer: După vreo două ore de joc am ajuns în Riften, am cumpărat deja o casă în Whiterun, am şi adoptat un copil, dacă nu poţi în viaţa reală, fă-o măcar într-un joc, şi acum trebuie să devin un hoţ profesionist, să intru în ghilda hoţilor, pentru că aparent am găsit ceva, o piatră foarte scumpă şi doar ăştia pot să-mi spună ce e, cât valorează. E un fel de furi mai bine, intri-n joc. Aş face o comparaţie dar poate nu e cazul. Tu, ce te joci, cum te relaxezi weekend-ul ăsta.