În continuare însă în laboratoarele private nu mai sunt fonduri. În plus, pacienţii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunare deoarece tarifele pentru analizele medicale au crescut în laboratoarele private. De ce mai plătim contribuţii la sănătate dacă în baza biletului de trimitere este imposibil să faci un set uzual de analize medicale?
„Nu mai sunt fonduri, pe lista de aşteptare sunt 2.500 de persoane cu bilet de trimitere“, a spus un operator din call-centerul Synevo, cel mai mare operator de laboratoare din ţară. Cea mai uzuală analiză de sânge, hemoleucograma, costă între 34 şi 45 de lei în laboratoarele private, deşi Casa de Sănătate evaluează şi decontează această analiză cu 14 lei, potrivit datelor publice.
„Pacienţii suferă la fel de mult ca înainte când vine vorba de accesul la analizele medicale pe bilet de trimitere, deşi bugetul Casei este în creştere“, a spus Cezar Irimia, preşedinte al Alianţei Pacienţilor Cronici.
Laboratoarele de analize medicale sunt divizii profitabile pentru cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private, generând peste 20% în cifra de afaceri jucătorilor de top.
„Există interes din partea furnizorilor privaţi să obţină cash de aceea fac liste de aşteptare pentru cei cu bilet de trimitere. (…) Casa ar trebui să verifice şi să vadă raportările“, a spus Florin Buicu, membru în Comisia de Sănătate.