COMENTARIU Lelia Munteanu: „A înţeles sensul vieţii, dar nu l-a putut explica”

… S-a născut în exil, fiu al nepotului lui Abdülhamid II al II-lea cu prinţesa Nimet (libaneză maronită). E un bătrânel blajin, care a trăit toată viaţa în mahalaua Străinilor din Damasc. Războiul l-a asurzit şi e aproape orb. (Soţia, Yüsra, îi murise în iulie 2017).

Moştenitorul unui imperiu care odată se întindea pe trei continente, din Cornul Africii la porţile Vienei, Dündar Efendi a fost toată viaţa un umil amploaiat la stat şi, asemenea personajului din „Viaţa cea nouă” a lui Orhan Pamuk, „a înţeles sensul vieţii, dar nu l-a putut explica”.

L-au adus la Istanbul prin Beirut, însă ochii nu-l vor mai ajuta să vadă oraşul strămoşilor săi, pe care l-a vizitat ca turist, în excursii de grup ieftine, în trei rânduri, ultima oară în 1995.

Nu-şi va face un selfie în faţa Palatului Dolmabahçe, ca Nazim Ziyaeddin Nazim Osmanoglu. (Tânărul de 37 de ani, al şaptesprezecelea pe linia succesiunii, stand up comedian la Londra, glumea cu spatele la serai: „Ar trebui să ucid 16, ca să ajung la tron”).

Bătrânul prinţ, Dündar Abdülkerim Osmanoglu, smuls din ghearele războiului din Siria şi repatriat prin bunăvoinţa Preşedintelui Republicii, va fi, la vremea sorocului, înmormântat în panteonul otoman de lângă Moscheea Albastră, anticipam în urmă cu cinci ani.

În apropiere de Moscheea Albastră, unde gânguritul porumbeilor e acoperit de strigătele negustorilor ambulanţi şi unde miroase ameţitor a köfteler şi lavandă.