COMENTARIU Lelia Munteanu: Adevărul – cea mai mare iluzie

S-o ardem în Upanişade, că tot se mişcă plăcile tectonice ale realităţii sub noi: „Totul e iluzie, iar adevărul e cea mai mare iluzie”.

Să ne rostogolim până pe malul Gangelui, pe străzile înguste în pantă abruptă.  

 

Clădirile din Varanasi par că se vor rostogoli şi ele peste noi, ca nişte scoici imense, păstrând în ele damful şi vacarmul. Cerul e verde.

 

Ne deschidem al treilea ochi. Arătăm ca nişte proaspăt renăscuţi pentru o moarte mai bună.

 

Ne aşezăm pe pietre, strânşi unul într-altul, cu nimic deosebiţi de artiştii foamei care privesc vulturii ciugulind din stârvul timpului. 

Oraşul zeului Shiva trebuie nu doar văzut, ci şi tras pe nas. Dintre toate mirosurile care ne ameţesc – balegă, benzină, mirt, mirodenii – mirosul greu al reununţării ne învârte în samsara ca o roată de hamsteri. 

 

Zgomot de gonguri şi murmur de litanii, de parcă râul le-ar fi supt pe toate în adâncuri şi le scoate ca pe înecaţi la suprafaţă. 

Se lasă întunericul, încât nu mai poţi deosebi luminile rugurilor de lampioanele bărcilor. 

 

„Poţi să te converteşti la mai multe religii? Măcar la două?”, mă întrebi. Aici mai ales, da. Poţi. E de ajuns să te uiţi după colţ, spre Sarnath, şi o să-l descoperi pe prinţul Gautama Siddhartha hrănind gazelele şi murmurând: „Trăim într-un hăţiş de opinii, într-un deşert de opinii, într-o vânzoleală de opinii, într-un laţ de opinii”. Budismul e un hinduism fără zei. Un ateism.