COMENTARIU Lelia Munteanu: Ayatollahii flutură steagul răzbunării, Trump îşi flutură ameninţările aberante

Ayatolahii au ridicat steagul răzbunării pe cea mai înaltă moschee din oraşul lor, Qum. Deocamdată, Iranul se mişcă în logica aceluiaşi balet al intimidării.

Preşedintele Trump ameninţă aberrant: Statele Unite vor lovi 52 de ţinte, simbolizându-i pe cei 52 de ostateci ai revoluţiei teocratice a lui Khomeini, sechestraţi 444 de zile în ambasada Americii din Tehran. De ce nu două ţinte sau 200? Şi, mai ales, de ce şi ţinte „importante pentru cultura iraniană”? Ce ştie Trump despre civilizaţia persană? Asta aminteşte celor cu ţinere de minte distrugerea a numeroase, inestimabile vestigii mesopotamiene la invazia americană din Irak, în 2003.

„Geniul stabil” ar fi trebuit mai degrabă să tweetuie argumentele asasinării lui Suleimani. Secretarul de Stat, Mike Pompeo (fost director al CIA), a încercat s-o facă, lamentabil, profitând ca să-şi urecheze aliaţii din Uniunea Europeană că nu se arătat deloc entuziasmaţi: Suleimani pregătea o acţiune de anvergură în regiune, care ar fi ameninţat vieţile a „sute de mii de americani”. Dar asta făcea generalul iranian de 22 de ani, de când preluase conducerea forţelor militare extrateritoriale. Asta îi era fişa postului. A fost un maestru al războaielor asimetrice şi apoi al negării implicării Iranului în toate băile de sânge pe care le-a orchestrat. Ca actor statal, teoretic el e omologul generalului Richard D. Clarke, şeful Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al SUA. Şi-a înşirat victimele din Irak în Yemen, Siria şi Liban. 

Control ANPC la Dragonul Roşu. Au fost zeci de amenzi şi au fost închise temporar puncte de lucru

14:43

Infrastructura rutieră din România: ce autostrăzi și drumuri expres se inaugurează în 2025

14:43

Cum ar fi putut şi cum ar putea opri – şi nu stimula – Pentagonul o acţiune iraniană „de anvergură”, ucigându-l pe Suleimani? A fost imediat înlocuit cu adjunctul său, iar strategia Tehranului nu s-a schimbat.

Îngrijorarea majoră, inclusiv a Congresului american, e că, după demersul care poate fi asimilat unei declaraţii de război (şi care s-a desfăşurat pe teritoriul unui stat suveran, Irakul), preşedintele Trump, care s-a grăbit să-l autorizeze, nu s-a gândit nici o clipă la următorii paşi. Retorica belicoasă nu mai sperie pe nimeni. Nu pe ayatollahii care ştiu ca nimeni alţii să răspundă cu acelaşi patos.