COMENTARIU Lelia Munteanu: Ayatollahii. Viaţa ca un Oraş Străin
În februarie 1979, când Ayatollahul Khomeini (în fotografia din dreapta succesorului său, actualul Lider Suprem, Ayatollahul Khamenei) se întorcea la Tehran, după 14 ani de exil, să-l răstoarne pe Shahanshah (Regele Regilor) şi să instituie în Iran Republica Islamică, încă mai umblau prin bâlciuri nişte omuleţi ponosiţi cu o cutie pictată sub braţ. Era „Shahre Farang” (Oraş Străin), instrumentul magic prin care puteai să vezi minunăţiile lumii: imagini în trei dimensiuni cu cele mai stranii aşezări, care păreau anume puse acolo să te tulbure ca unele în care nu vei ajunge niciodată.
De parcă s-ar uita într-un Shahre Farang, viaţa supuşilor a devenit pentru ayatollahii care conduc ţara de peste patru decenii un Oraş Străin.
Covoare de Kashan, vin de Shiraz, orez de Mazandaran, ceai de Lahijan – ce altceva mai ştiţi despre Iran? Hafez, Saadi, Ferdowsi – marii clasici. Petrol şi gaze naturale. Sancţiuni economice. Altceva ce? E prea departe ca realităţile de acolo să nu fi luat mereu forma unei pasări care moare în zbor (n-o vezi căzând, n-o auzi).
Dincolo de chador-ul sau de hijab-ul femeilor, părea să nu fie nimic. Şi iată – ochi şi voci.
Totuşi, de parcă s-ar uita într-un Shahre Farang, viaţa supuşilor a devenit pentru ayatollahi e Oraş Străin.
Protestatarii din stradă sunt acum gata să spargă ulciorul propriei vieţi, dacă e nevoie, ca să le amintească tuturor, din Beit-e Rahbari (reşedinţa din inima Tehranului a Ayatollahului Khamenei) până în Qom (Vaticanul şiit, situat la 125 kilometri sud de Capitală) că Dumnezeu a suflat peste lut.
Poţi închide porţile oraşului, spun persanii, dar nu şi gura oamenilor.
„Bella ciao”, cântecul partizanilor italieni care s-au opus fascismului, adaptat în farsi: