COMENTARIU Lelia Munteanu: Ca să conduci, trebuie să ştii drumul

Aud voci. Ale şoarecilor din bibliotecă. Rod cărţile şi scuipă poveşti.

– Odată ca niciodată, pe vremea când stelele nu dădeau lumină ci mireasmă, s-a născut o hienă gata împăiată. Cu nimic deosebită de suratele ei. Dar faptul că era umplută cu câlţi îi dădea un aer marţial, de statuie. Avea inima din câlţi, furia din câlţi, colţii din câlţi…

– Şi cu ce muşca?. 

– Muşcau alţii în locul ei. E întotdeauna mai bine să muşte alţii în locul tău. Şi mai avea încă un avantaj că era împăiată. Hienele sunt şirete şi proaste – două trăsături care nu totdeauna se împacă. Dar în cugetul hienei împăiate era o armonie deplină, fiindcă şiretenia ei ştia de prostie, dar prostia nu aflase de şiretenie.

– Hiena asta împăiată conducea Republica Hienelor?

– Nici vorbă. Fusese aşezată peste un ţinut dintr-o Uniune puternică.

– Deci, conducea!

– Ca să conduci, trebuie să ştii drumul.

– Întreaga istorie te contrazice!

– Ce e istoria? Recitită, e o farsă penibilă!