COMENTARIU Lelia Munteanu: Ce ne datorăm unii altora? Adevărul

Cu mare tristeţe am parcurs pasajele referitoare la protestele din universităţi în interviul lui Sir Salman Rushdie, acordat pe 16 mai canalului Rundfunk Berlin-Brandenburg.

Autorul superbei „Copiii de la miezul nopţii” nu pricepe sau e mult prea preocupat de sine să înţeleagă. Deşi premisele par nuanţate, concluzia e falsă şi de-a dreptul jignitoare.

„Predau la Universitatea din New York, unde au fost şi proteste studenţeşti, deşi nu la fel de violente ca la Columbia, şi am păreri contradictorii în acest sens. Pe de o parte, studenţii au, desigur, dreptul de a demonstra. În generaţia mea, protestele noastre au fost împotriva războiului din Vietnam. Este important să protejăm această libertate”, a spus Sir Salman.

Reacții după oprirea ajutorului SUA pentru Ucraina: Trump a deschis larg ușa pentru Putin

12:16

Grindeanu, despre descinderile din portul Constanța: Acest Eldorado s-a terminat. Vinovații vor zbura

12:12

Eronat. La Columbia nu studenţii au fost violenţi, ci conducerea Universităţii i-a violentat. Prima reacţie a fost să cheme poliţia. Demersurile doamnei Preşedinte Minouche Shafik m-au îngheţat. Cea mai recentă carte a domniei sale, „What We Owe Each Other: A New Social Contract for a Better Society” („Ce ne datorăm unii altora. Un nou contract social pentru o lume mai bună”), PRINCETON UNIV PR, August 2022, e o Evanghelie. Profesionistul excepţional care este doamna Shafik s-a dovedit un dascăl lamentabil. Nu doar că a chemat trupele de intervenţie, şi a răspuns astfel neliniştii studenţilor săi cu bastonul. A ţinut apoi isonul în Congres unor politruci care îi acuzau îi de antisemitism.

O spune şi Rushdie, în felul lui echivoc: „Dar este, de asemenea, necesar să ne asigurăm că alţi studenţi nu se simt nesiguri sau că protestele nu alunecă într-un discurs antisemit, ceea ce s-a întâmplat în multe cazuri. Deci, este foarte dificil să echilibrezi asta. Diferite administraţii universitare au tratat acest lucru diferit, unele mai bine, altele mai rău. Să laşi poliţia înarmată să atace studenţii nu este o idee bună, cred, dar, pe de altă parte, nici ocuparea şi deteriorarea clădirilor colegiului nu este o idee bună”.

O precizarea esenţială „ocuparea” clădirilor din campus (despre ŢdeteriorăriŢ stie, probabil, scriitorul) s-a produs la Columbia doar ca reacţie la intervenţia poliţiei.

Studenţii au cerut oprirea măcelului din Gaza şi o ţară pentru palestinieni. Asta o recunoaşte şi candidatul la Nobelul pentru Literatură: „Cert este că orice om normal nu poate fi şocat decât de ceea ce se întâmplă în Gaza, de amploarea morţilor nevinovaţi”.

De aici însă, discursul lui Salman Rushdie abundă de neadevăruri: „Dar cred că demonstranţii ar putea menţiona şi Hamas. Pentru că totul a început cu ei. Iar Hamas este o organizaţie teroristă. Şi e ciudat că un tânăr student politic progresist susţine un grup terorist fascist, pentru că asta fac într-un fel. Ei cer , eliberarea Palestinei. Am fost în favoarea unui stat palestinian separat în cea mai mare parte a vieţii mele. Din anii 1980. Dar, dacă ar exista un stat palestinian acum, acesta ar fi condus de Hamas şi am avea un stat asemănător celui al talibanilor. Un stat satelit al Iranului. Este ceea ce vor să creeze mişcările progresiste din stânga occidentală? Nu există multe gânduri profunde despre asta, ci mai degrabă o reacţie emoţională la decesele din Gaza. Asta e ok. Dar când se ajunge la antisemitism şi uneori chiar la sprijin pentru Hamas, atunci devine problematic”.

Studenţii şi profesorii lor au reacţionat la atacul barbar din 7 octombrie al Hamas împotriva Israelului. Acuzaţia absurdă că ar fi de partea Hamas aparţine guvernului extremist de la Ierusalim şi celor care îi preiau lozincile fără să-şi îngăduie luxul unei gândiri critice. Nici o ţară din lume – nici măcar Iranul, care sponsorizează Hamas – n-a declarat că un viitor stat palestinian ar putea fi condus de Hamas, o organizaţie ai cărei lideri ai făptuit crime împotriva umanităţii. 

Da, reacţia studenţilor a fost iniţial profund emoţională. Nu e uşor de îndurat să ştii că, în vremea vieţii tale, există în această lume pe care globalizarea o micşorează continuu un loc unde, în opt luni de zile au fost ucişi 36.224 de oameni, răniţi 81.777 şi dispăruţi (morţi, evident) 11.000. (Statistica la zi aparţine ministerului Sănătăţii din Gaza, coordonat de Hamas, care nu deosebeşte între combatanţi şi necombatanţi. Dacă scădem 15.000 de membri ai comandourilor Hamas, câţi declară oficial Armata Israeliană că a anihilat, numărul civililor ucişi e imens).

Cum să explic să înţeleagă un om – Sir Salman Rushdie – care altminteri înţelege ca nimeni altul mecanismele sufleteşti. Cum altfel decât cu propriile sale cuvinte: „Copiii ceasului întunericului s-au născut, mă tem, în mijlocul veacului întunericului; astfel încât, chiar dacă ni s-a părut uşor să fim brilianţi, am fost mereu confuzi în a fi buni” („Copiii de la miezul nopţii”).