Alexandru Şafran (1910-2006), fie-i amintirea o binecuvântare, eroicul Şef Rabin al Cultului Mozaic din Româna (1939-1948) şi Marele Rabin al Genevei (1948-1997) a fost şi un mare teolog.
Am ales, după ce am refuzat toate invitaţiile de Seder, invocând ba Gdulata shel haBdidut (Măreţia Singurătăţii), ba Iofiia shel haBdidut (Frumuseţea Singurătăţii) să-mi petrec Seder-ul (prima seară de Pesah) în compania literelor lui Rabbi Şafran. Spiritul e în literă.
Ştiam că voi prăznui nu unul, ci trei Pesah.
Din Esquisse d’une éthique religieuse juive (Les Editions du Cerf, Paris 1997) cetire:
„Evreul trăieşte personal evenimentul istoric al ieşirii israeliţilor din Egipt, îl comemorează în timpul sărbătorii de Pesah, dar şi-l aminteşte în toate zilele. Săvârşeşte astfel, el însuşi, zilnic, propria sa ieşire din Egipt, propria eliberare din sclavia sa interioară. Această ieşire, această eliberare nu e niciodată încheiată (…).
Există, ne încredinţează Rabbi Şafran, trei Pesah care se deschid unul dintr-altul. „Pesah mitzraim, Paştele egiptean, se deschide, cum au dorit-o înţelepţii lui Israel, către un Pesah dorot, Paşte al generaţiilor, o căutare permanentă a adevăratei libertăţi, care se prelungeşte printr-un Pesah leatid, Paşte mesianic. Într-adevăr, înţelepţii spun: în luna Nisan (cea în care noi celebrăm Pesah), strămoşii noştri au fost salvaţi. În luna Nisan, Israel va fi salvat (…), nu se va lăsa intimidat de un nou Faraon, care va căuta să-l subjuge”.