COMENTARIU Lelia Munteanu: Consilierul personal al lui Dumnezeu

Îl găseşti la Fez, în ceainăria de pe acoperiş, cu o carte pe genunchi.

Sufletul lui e ca aurul, metalul acela fără memorie. Pereţii locantei au faianţă albastră, iar din pereţi ies aburi subţiri. Cartea se deschide mereu în acelaşi loc.

De afară se aud rugăciuni şi tocmeli. Vine un miros de smirnă, pe care mintea lui, îl distilează dintre mirosurile grele ce se scurg dinspre tăbăcării. Dintre mirosurile gunoaielor, dospind sub un cer atât de albastru. Dintre mirosurile violente de mentă şi pătrunjel.

Când noaptea se aşterne peste toate ca o foaie de cort jilavă, numai atunci începe să miroase, inconfundabil, a ceaslov răsfoit.

El spune o poveste sau mestecă haşiş – e greu să deduci din felul în care îşi mişcă buzele.

În timpul acesta, i se descântă ceaiul. E plimbat prin mai multe ibrice, apoi i se umple paharul de trei ori, după obicei. Primul pahar e amar ca viaţa. Al doilea – puternic, ca dragostea. Abia al treilea e dulce, ca moartea.

Apoi se ridică şi iese, îndreptându-se spre frigul deşertului. Îşi va petrece noaptea acolo, ca orice om care are de luat o hotărâre. Numai acolo vezi cerul cu zodii şi luna despicată ca în Sura Al-Qamar. Acolo, cine are noroc se întâlneşte cu sine.

Vede abia acum, privind către înalt, locul în care se deschide mereu cartea: „Deasupra oricărui drept e un adevăr şi deasupra oricărui adevăr e o lumină”.

… Nu-l căuta astăzi deasupra labirintului de străzi înguste, dragostea mea. Nu s-a întors din deşert – el, Cititorul, el, consilierul personal al lui Dumnezeu.