COMENTARIU Lelia Munteanu: Culoarea uimirii

E atâta linişte, slavă Domnului, Alhamdullilah, încât foarte curând va începe să ningă, mi-am spus.

Chiar dacă timpul a ieşit din ale sale, nu se aude nici un oftat. 

Jihadul meu sunt cuvintele.

Ştergând de praf manuscrise vechi, de culoarea uimirii pe care doar păianjenii o capătă când se prind în propria plasă, singura mea misiune e să pricep, de la oricare capăt de rând aş citi.

Nu detest şi am crezut că nici nu iubesc, dacă nu m-ar fi deşteptat în viul nopţii jurământul din Sura Zorilor, care încă îmi galopează în minte: „Pe zori şi pe cele zece nopţi şi pe cel împerecheat şi pe cel nepereche, şi pe noapte, când se împuţinează!”.

Unde altă scăpare decât la Stăpânul Revărsatului de Zori?