COMENTARIU Lelia Munteanu: „Cum poate omul acela să-şi mai piardă zilele în certuri?”

Publicat: 13 01. 2023, 22:10
Actualizat: 13 01. 2023, 22:12

Rabbi Nahman a luminat cu înţelepciunea sa două secole – XVIII şi XIX.

Războiul din Ucraina n-a oprit mulţimea de adepţi să ajungă în obşnuitul pelerinaj anual la mausoleul din Uman, locul de odihnă al celui care s-a identificat drept ultima verigă din lanţul tradiţiei mistice evreieşti.

Nahman e cel care i-a învăţat să-şi rezerve o oră pe zi ca să stea singuri, de vorbă cu Dumnezeu. Şi tot el a vorbit, cu o simplitate dezarmantă despre lucrurile cele mai complicate din lume:

„Există Adevărul, adevărul Adevărului, şi există Pace. Adevărul e

Mi-am amintit nu întâmplător de Rabbi Nahman, autorul Sefer ha-ganuz („Cartea ascunsă”) despre care exegeţii spun că singur Mesia îi va pătrunde toate înţelesurile.

Mi-am amintit aceste cuvinte care sună ca sirenele de ceaţă: „Tot universul e plin de conflicte – fiecare ţară şi fiecare, oraş şi fiecare casă. Însă cel care poartă în inima sa adevărul că omul moare în fiecare zi, fiindcă trebuie în fiecare zi să cedeze morţii o bucată din el însuşi – cum poate omul acela să-şi mai piardă zilele în certuri?”.