COMENTARIU Lelia Munteanu: Este Iranul izolat geopolitic?
Dacă nu uităm că, după 2003, principalul câştigător al invaziei Americii în Irak – ţară alcătuită în proporţie de două treimi din musulmani şiiţi – a fost Iranul, înţelegem de ce actualul leadership irakian e fidel regimului de la Tehran.
În ultimele săptămâni însă, până la asasinarea lui Suleimani (care orchestra explicit, la vedere şi în legalitate interesele ţării sale la Bagdad), în protestele de stradă (pe care păpuşarul de la Tehran a încercat să înăbuşă cu cruzimea-i binecunoscută) începuse să se ceară, pe lângă stârpirea corupţiei la vârf, şi încetarea influenţei iraniene. Până şi Marele Ayatollah Sistani din Najaf, un foarte respectat lider spiritual şiit, critica în ultima vreme tot mai vehement regimul premierului Abdul Mahdi. Exista şansa ca irakienii înşişi să-şi rezolve problemele de suveranitate. Asasinarea lui Suleimani a schimbat lucrurile şi i-a permis Parlamentului, la cererea premierului, să ceară plecarea trupelor străine din Irak, solicitare care priveşte mai ales americanii.
Deturnarea voinţei publice s-a produs şi în Iran, unde – după ameninţarea preşedintelui Trump cu… crime de război (atacarea unor ţinte culturale e crimă de război) – populaţia a încetat protestele şi strânge rândurile în jurul idealului naţional.
Din orice perspectivă ai privi-o, asasinarea lui Suleimani, nesusţinută de o strategie pentru Orientul Mijlociu, e o pripeală teribilă a “geniului stabil”, iar primii care vor plăti vor fi irakienii, a căror ţară se va transforma în teatrul unui nou, sângeros război prin procură.
Liderul de la Casa Albă nu e încă nici pe departe conştient de demersurile sale, altfel n-ar face declaraţii de felul “Avem acolo o bază aeriană extrem de scumpă. A costat miliarde de dolari ca să fie construită, cu mult înaintea mandatului meu. Nu plecăm decât dacă ne restituie banii pentru ea. (…) Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut vreodată”, sancţiuni faţă de care cele impuse Iranului vor părea “destul de blânde”. Şi dacă se vor găsi ţări interesate să împrumute Irakul ca să plătească “datoria” către Preşedintele Statelor Unite?
Se tot spune zilele acestea că Iranul e izolat geopolitic. La fel a crezut, probabil, şi Donald J. Trump, fără să ţină seama de influenţa puternică a Tehranului în Orientul Mijlociu şi de marile alianţe de conjunctură.
La sfârşitul lunii decembrie, pentru prima oară în istorie, Iranul a desfăşurat, în Oceanul Indian şi în Golful Oman, exerciţii navale comune cu Rusia şi China. Tot atunci a fost anunţat proiectul de a concesiona Rusiei portul iranian Bushehr, strategic poziţionat pe coasta Golfului Persic, aflat la 12 kilometri de centrala nucleară cu acelaşi nume, construită în cooperare cu ruşii.