Acum, tot mai des, oricât de departe m-aş afla, aud morţii neîngropaţi cântând de sub ruine. Cântă să sperie întunericul. „Ţine-vă respiraţia, de câte ori vântul nopţii nu mai e un tărâm al viseor”, îi sfătuiesc poeţii lor.
Ce va fi în dimineaţa de după? Nimeni nu ştie. Nici măcar cei care au ucis 1200 de oameni pe 7 octombrie, nici măcar cei care de atunci îi răzbună.
În teatrul de operaţii din Gaza au murit până astăzi 57 de jurnalişti. A fost cea mai letală lună pentru corespondenţii de război, din 1992, de când există statistici. Primul pe listă, Shai Regev, un israelian. Ultimul, la ora când scriu, Muhammad Ayyash, un palestinian. N-o să mai aibă cine să povestească toate ororile. Iarăşi vor blura povestea învingătorii. Dar vor mai rămâne destui ca să o asculte?
Ce vină au cei care au murit, cei care îşi aşteaptă rândul să moară?
Cum va fi dimineaţa de după?
Îmi ţin respiraţia.