COMENTARIU Lelia Munteanu: „Închişi în fricile noastre”

Monseniorul Pierbattista Pizzaballa, fostul administrator apostolic al Patriarhiei Latine, astăzi Patriarhul Latin al Ierusalimului, a rostit în urmă cu câţiva ani, în Biserica Sfântului Mormânt, una dintre predicile eminenţei sale care străbate călcând pe marea deşertului. A vorbit despre Viaţă în fieful morţii:

„Timpul nostru poartă pecetea morţii. O vedem peste tot în jur. Viaţa preţuieşte puţin pe-aici. Se moare cu uşurinţă – observăm asta în ţările dimprejur şi la noi acasă. Nu doresc să repet obişnuita litanie a morţii care ne învăluie, cum pânza învăluia trupul lui Isus. Războaiele şi conflictele le ştim după nume  (…). Nu există altă soluţie de a depăşi obstacolul morţii decât să o strătatem până la capăt, până la ieşirea victorioasă din ea, deschizând şi o breşă pentru ceilalţi (…). Ce vedem este doar consecinţa, nu originea morţii. Înaintea diferendelor şi a tensiunilor, moartea îşi aruncă umbra prin folosirea cinică a Puterii care decide soarta unor întregi popoare, care decide şi creează războaiele şi conflictele, trimiţând la moarte mii de oameni. Moarte înseamnă a semăna neîncrederea şi ura. Moarte e frustrarea care duce la pierderea speranţei într-o viaţă adevărată. Moarte e retezarea viselor. Moarte e să crezi că nu putem trăi în reconciliere, că e lipsită de viitor comunitatea noastră, că viaţa ne e pe vecie pecetluită (…). [Să intrăm] în acele răni ale noastre şi să trăim experienţa că am fost doar închişi în fricile noastre. Mormântul gol al lui Cristos să nu ne fie ultima haltă, ci trambulina de pe care să repornim, plini de speranţă, de viaţă şi de bucurie. E exemplul atâtor oameni care şi acum, în alte părţi ale lumii şi în comunitatea noastră bisericească, dăruiesc în continuare viaţă, cu pasiune şi fără teamă, mărturisind în felul acesta că aparţin Celui Înviat, chiar şi când sunt refuzaţi sau ucişi”.