Guvernul israelian lucrează tot fără Buget. Premierul a reuşit să-şi impună punctul de vedere asupra celeilalte aripi a coaliţiei, aripa Gantz (teoretic viitor prim ministru, actualmente ministrul Apărării). În consecinţă, nu doar instituţii prestigioase îşi pierd finanţarea (Biblioteca Naţională din Ierusalim se închide), dar şi instituţii de protecţie a unor segmente defavorizate de populaţie rămân fără bani.
Netanyahu e total absorbit de reglementarea relaţiilor cu lumea arabă, concentrat, până pe 1 septembrie, asupra încheierii acordului de pace cu Emiratele Arabe Unite. Ieri, şeful Mossad, Yossi Cohen, a aterizat la Dubai.
(Într-o vizită de lucru la aeroportul Ben Gurion, şeful Executivului a promis, într-un acces de entuziasm, că în curând aviaţia israeliană va putea zbura peste Arabia Saudită. N-a precizat cât de curând, dar asta ar presupune încheierea grabnică a unui tratat de pace cu Riyadh-ul).
Bănuit că ar fi dat, discret, undă verde Statelor Unite să vândă avioane de vânătoare de ultimă generaţie, F-35, şi emiratezilor, care le cer de multă vreme, Netanyahu a fost obligat să dezmintă informaţia că acordul cu Abu Dhabi ar include şi acceptul dat Washingtonului de a vinde Emiratelor sau oricărei ţări din Orientul Mijlociu armanent de ultimă generaţie. Premierul a mai adăugat că ambasadorul ţării sale în Statele Unite s-a întânit la începutul lunii cu şeful şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, care l-a asigurat că va menţine Israelului în contiuare „avantajul calitativ” faţă de statele din regiune.