Din dealul Cotrocenilor până pe burtierele televiziunilor, aceeaşi nefericită formulă: „La mulţi ani, România!”.
Poţi adresa urarea „la mulţi ani” unui român, mai multora sau tuturor românilor de Ziua Naţională. Nu şi României. Patria e eternă!
Disputele politicianiste, dezunirea, urile nu înseamnă mai nimic sub semnul veşniciei. Personajele care populează clipa noastră istorică trec, ca apa peste pietre.
Patria nu e sudoarea rece a vreunui demnitar plesnind de ipocrizie, ci nodul care ţi se pune în gât când vezi tinerii şi copiii fluturând steguleţe tricolore la paradă.
Patria nu e postarea pe Facebook a unui ministru semianalfabet al Educaţiei, descoperind uluit că s-a scos din şcoli istoria României, ci postirea bunicilor care o povestesc, istorisindu-şi viaţa.
Patria nu e Proiectul de Ţară, pe care tot nu-l avem, ci amărăciunea de a sta încă, zgribuiţi, sub umbrele de securitate, la mila aliaţilor.
Patria e inima strânsă că lideri fără viziune ne-ar putea rata iarăşi destinul naţional.