COMENTARIU Lelia Munteanu. Nu există vaccin pentru indiferenţă

„În loc să ne văităm în aceste vremuri grele de ceea ce pandemia ne împiedică să întreprindem, să facem ceva pentru cineva care are mai puţin: nu al nu ştiu câtelea dar pentru noi înşine şi prietenii noştri, ci pentru o persoană în nevoie la care nimeni nu se gândeşte” ((@Pontifex).

 

În cea mai recentă enciclică, Fratelli tutti („Fraţi cu toţii”, octombrie 2020), Papa Francisc a aşezat două rugăciuni. Una dintre ele – aceasta – se încheie aşa:

 

„Dă-ne nouă, creştinilor, să trăim Evanghelia

 

şi să-L putem descoperi pe Cristos în fiecare fiinţă umană,

 

să-L vedem răstignit

 

în angoasa celor părăsiţi şi uitaţi ai acestei lumi

 

şi înviat în fiecare frate care se ridică”.

 

Părăsiţi şi uitaţi, persoane în nevoie la care nimeni nu se gândeşte sunt astăzi cei care privesc peste graniţe cum se vaccinează fraţii lor mai norocoşi.

 

Acolo, în sărăcie şi disperare, va putea fi vaccinată (în cel mai fericit caz), una din zece persoane. Insuficient, inutil.

 

Suveranul Pontif a fost primul care a ridicat glasul, avertizând că vaccinul Covid-19 nu poate fi „proprietatea ţării care l-a descoperit sau a unui grup de ţări aliate”, proprietatea bogaţilor lumii, căci este „patrimoniul umanităţii, al întregii umanităţi. E universal, pentru că sănătatea oamenilor, aşa cum ne-a învăţat pandemia, e un patrimoniu comun, aparţine binelui comun”.

 

Dacă săracii planetei nu-şi vor primi şi ei imunitatea în faţa molimei, covidul se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care acum cred că vor moşteni pământul.