COMENTARIU Lelia Munteanu. Orfanul lui Iohannis

Mare dreptate a avut JFK, fie iertat: victoria are o groază de părinţi, eşecul e orfan.

 

Nu putea să facă excepţie tocmai eşecul propagandistului electoral Klaus Iohannis. Eşecul său a rămas orfan din clipa când s-a născut, adică din momentul când a fost clar că PNL a câştigat în forţă locul doi.

 

După o tăcere explicită de 17 ore şi 20 de minute, Preşedintele l-a convocat cu grăbire pe Ludovic Orban, dar nu l-a ţinut la Cotroceni mai mult decât stă acceleratul în gară la Caracal. Ce i-a putut transmite premierului încă în funcţie nu va şti nimeni niciodată (nu mai mult decât, neaoş româneşte, vreo două-trei urări).

 

Când s-a întunericit bine, la ora 18, Iohannis a ieşit în pustiul pupitrului său şi ne-a spus „Bună seara” (apelativul „Dragi români” s-a risipit ca fumul).  

 

Era mulţumit de sine. A admis că ieri alegătorii ar fi putut să fi fost nemulţumiţi (şi) de domnia sa. A invocat concis triumful: PNL – „o creştere clară”, USRPLUS – „evident o creştere”, PSD – „a scăzut dramatic”. Misiune îndeplinită: „Peszedeul poate să rămână în afara deciziei politice” (cu câteva fraze mai înainte garantase solemn că „fiecare vot va fi luat în considerare”, că „fiecare vot contează”).

 

… În timpul acesta, bietul orfan zbiera cât îl ţineau bojocii, pe la uşi, pe la ferestrele Cotrocenilor.