Premieră în cinema-ul din România. La Iaşi, iubitorii de film pot viziona proiecţii aşezaţi confortabil pe scaunele din maşinile personale, întocmai ca personajele din filmele americane.
Pentru Ilinca şi colegii ei de clasă, un cinema drive in a fost distracţia de la final de clasa a XII-a . Aceştia au vizionat două filme cu îndrăgitul actor Charlie Chaplin, în parcarea unui mall din Iaşi. „E cursul festiv la film? L-am făcut pe zoom prima oară şi acum avem cursul festiv la film. Am auzit doar că nu sunt cu vorbe, nu au sonor şi am nişte mici dubii, dar vedem. Este prima dată când aud de aşa ceva în România şi cred că este chiar primul eveniment de genul din ţară. Este ca în filme, absolut”, a spus tânăra.
Iar pentru ca experienţa să fie la fel ca una din sala de cinema, spectatorii au putut să îşi comande popcorn sau băuturi.
„Comanda de mâncare ajunge direct la poarta maşinii, prin personalul nostru, care ajunge corespunzător echipat la maşină, unde predă comanda şi astfel, toată lumea este protejată”, a spus organizatorul Răzvan Babuşcă.