COMENTARIU Lelia MUNTEANU – Principiile normalităţii şi tiparul nebuniei

Am avut treisprezece prieteni. Un motan analfabet şi doisprezece şoareci de bibliotecă. I-am pierdut – mai mult decât o crimă, o neglijenţă.

Ei m-au învăţat că suntem cu toţii împrumutaţi. Că Dumnezeu, când ne-a alungat din paradis, ne-a dat lumii cu împrumut. Dar va veni şi ziua în care ne va recupera, ca pe o datorie care expiră.

A existat o vreme în care eram nedespărţiţi eu, motanul şi cei doisprezece şoareci de bibliotecă. Rodeam din aceleaşi cărţi: „Între minciună şi adevăr e un dans subtil, ca între întuneric şi lumină”. Sau: „Doi oameni pot avea acelaşi vis, iar visul unuia poate fi realitatea celuilalt”. „Fiecare epocă oferă, pe de o parte, principiile normalităţii, iar pe de alta – tiparul nebuniei”.